BEI finanţează cu 7,5 milioane de euro o companie din România care se ocupă cu gestionarea deşeurilor alimentare

O companie din Marea Britanie, care funcţionează şi în România şi are ca domeniu de activitate gestionarea deşeurilor alimentare, a primit o finanţare de 7,5 milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru a dezvolta şi a introduce soluţii software şi hardware care să sprijine personalul unităţilor profesionale de alimentaţie publică în a monitoriza cantităţile şi compoziţia deşeurilor alimentare, informează instituţia bancară.
Economica.net - joi, 03 oct. 2019, 14:15
BEI finanţează cu 7,5 milioane de euro o companie din România care se ocupă cu gestionarea deşeurilor alimentare

„Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acceptat, cu sprijinul Planului Juncker, să acorde un împrumut de 7,5 milioane euro societăţii Winnow din România, care se ocupă cu gestionarea deşeurilor alimentare. Societatea va utiliza finanţarea pentru a dezvolta şi a introduce soluţii software şi hardware care să sprijine personalul unităţilor profesionale de alimentaţie publică în a monitoriza cantităţile şi compoziţia deşeurilor alimentare. Obiectivul final este de a furniza utilizatorilor date pentru gestionarea şi prevenirea deşeurilor alimentare”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, acordul este susţinut de Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS), care se află în centrul Planului de Investiţii pentru Europa, cunoscut şi sub denumirea de „Planul Juncker”.

„Acest proiect inovator, primul din România derulat în cadrul instrumentului European Growth Finance Facility (EGFF) şi susţinut de Planul de Investiţii pentru Europa, va avea un impact semnificativ prin contribuţia sa la reducerea deşeurilor alimentare în bucătăriile comerciale. Proiectul stimulează cercetarea şi dezvoltarea din România, având avantajul de a consolida competitivitatea acestei ţări şi de a crea locuri de muncă de înaltă calitate”, declară vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell.

La rândul său, Karmenu Vella, comisarul european pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, a subliniat că obiectivul societăţii Winnow de a ajuta bucătăriile profesionale să diminueze cantitatea de deşeuri alimentare pe care o produc este atât benefic pentru resursele noastre naturale, cât şi justificat din punct de vedere economic. „Graţie tehnologiilor sale inovatoare, Winnow ajută întreprinderile să monitorizeze şi să analizeze deşeurile generate în fiecare zi, oferindu-le astfel mijloacele necesare pentru a-şi schimba comportamentul. Sunt mândră că acest proiect este sprijinit de banca UE şi de Planul Juncker”, a spus Vella.

„Prin crearea unor noi oportunităţi de angajare în cadrul comunităţii, continuăm să construim la Cluj o echipă de talie mondială, pentru a ne putea pune în practică, în mod eficient, planurile de viitor. De asemenea, avem foarte multă încredere în viitorul comunităţii tehnologice de la Cluj, iar faptul că ne numărăm printre pionierii din domeniul inteligenţei artificiale care vor beneficia de sprijin din partea Băncii Europene de Investiţii reflectă în mod real munca asiduă a echipei noastre de aici”, a afirmat Kevin Duffy, cofondator Winnow.

Societatea Winnow, creată în 2013 în Anglia, este o companie de tehnologie care dezvoltă instrumente bazate pe inteligenţa artificială pentru a-i ajuta pe bucătari să-şi gestioneze într-un mod mai rentabil şi mai sustenabil bucătăriile, prin reducerea la jumătate a cantităţii de deşeuri alimentare.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene – instituţia de creditare pe termen lung a UE şi singura bancă deţinută de statele membre ale Uniunii, care le reprezintă interesele. Peste 90% din activitatea BEI este orientată către Europa, însă banca sprijină, de asemenea, politica externă şi de dezvoltare a UE.

Planul de investiţii pentru Europa, cunoscut sub denumirea de „Planul Juncker”, reprezintă una dintre principalele priorităţi ale Comisiei Europene. Acesta se axează pe stimularea investiţiilor în scopul creării de locuri de muncă şi de creştere economică, prin utilizarea mai inteligentă a resurselor financiare noi şi existente, prin eliminarea obstacolelor din calea investiţiilor şi prin asigurarea vizibilităţii proiectelor de investiţii şi a asistenţei tehnice aferente.

Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS) reprezintă principalul pilon al Planului Juncker şi oferă garanţii de primă pierdere, permiţând BEI să investească în mai multe proiecte care prezintă adesea riscuri mai mari. Se preconizează că proiectele şi acordurile aprobate pentru finanţare în cadrul FEIS vor mobiliza investiţii de aproximativ 433,2 miliarde de euro, dintre care trei miliarde de euro în România, şi vor sprijini aproximativ 972.000 de IMM-uri în cele 28 de ţări ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...