Autostrada demolată s-a crăpat iar. Imagini noi cu dezastrul fără rezolvare de pe Oraștie – Sibiu lotul 3 FOTO

Lotul 3 al Autostrăzii Orăștie - Sibiu s-a crăpat din nou, potrivit unor imagini publicate de pasionații de infrastructură. Și chiar dacă va fi reparată, aceasta riscă să se crape din nou, avertizează specialiști de la Drumuri. Tot din cauza unor fisuri, acest lot a fost demolat și reconstruit parţial în 2016.
Anemona Andone - Dum, 06 oct. 2019, 18:50
Autostrada demolată s-a crăpat iar. Imagini noi cu dezastrul fără rezolvare de pe Oraștie - Sibiu lotul 3 FOTO

Dezastrul de pe lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu se resimte și la aproape cinci ani după prima dare în trafic a celor 22 de kilometri construiți de italienii de la Salini Impregilo.

La kilometrul 276 s-a produs o tasare, astfel că au fost instituite restricţii de circulaţie. „Tasarea are o adâncime de 7-9 centimetri și o lungime de 82 de metri. Viteza de circulație a fost redusă la 60 km/h în zonă. Tasarea a apărut la doar 200 de metri de zona care a fost demolată și reconstruită în 2016”, scrie TurnulSfatului.ro.

Ca soluție temporară și rapidă, se vor freza două straturi de asfalt și se va returna bitum pe circa 80-100 de metri, pentru ca șoferii să poată circula în siguranță, spun reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citaţi de presa sibiană. Soluția finală va fi dată, însă, de o expertiză, iar lucrările de reparație vor fi executate cel mai probabil în primăvara anului viitor.

Viaduct versus cârpeli

Soluţia ideală pentru acea zonă unde autostrada se tot crapă ar fi fost construcţia din start a unui viaduct, au spus pentru ECONOMICA.NET specialişti din cadrul CNAIR. Acestă soluţie mai scumpă nu ar fi fost agreată însă în discuţiile din spatele uşilor închise cu cei de la Comisia Europeană, iar proiectul a fost realizat în varianta mai ieftină, cu terasament.

Specialiştii din CNAIR susţin că situaţia nu ar fi fost totuşi atât de rea dacă firma constructoare ar fi executat lucrările cum trebuie: „coloane forate, nu au pus câte trebuie. Nu au compactat suficient solul. La terasament nu au pus nici solul cel mai bun”.

Aceştia apreciază că autostrada se va stabiliza în timp în zona afectată acum, după ce va fi reparată şi probabil vor fi puşi micropiloni. Specialiştii admit însă că există riscul să crape iar, în altă parte. „Acum a crăpat la 200 de metri de groapa reparată în 2016. Din moment ce o rigidizezi într-o parte, se poate crăpa în alte parte”, au explicat specialiştii.

Potrivit lor, atât în cazul lotului 3 din Orăştie – Sibiu, cât şi în cazul lotului 3 din Lugoj – Deva, ar trebuie studiate în ansamblu cauzele problemelor.

De ce nu vin experţi la autostrada crăpată?

CNAIR a lansat mai multe licitaţii succesive pentru expertizarea lotului 3 din Autostrada Orăştie – Sibiu, la care nu s-a prezentat însă nimeni. În timp ce pasionaţii de infrastructură spun că de vină ar fi preţul prea mic, surse din domeniu indică alte cauze. Una dintre ele ar fi că experţii s-ar teme de influenţa concernului italian Salini care a construit autostrada ce se tot crapă şi vrea să cumpere una dintre cele mai mari firme italiene de construcţii din România, Astaldi.

Pasionaţii de infrastructură au semnalat la rândul lor problemele noi de pe lotul construit de Salini.

„Zona afectată de alunecări este imediat la ieşirea de pe viaductul Aciliu, sensul spre Sebeş. În timp ce terasamentul o ia la vale, parţial din cauza infiltraţiilor, şanţul de colectare a apelor pluviale există degeaba”, spune Adiarc, pasionat de infrastructuă care a postat imagini cu noile fisuri.

„Interesant unde a fugit terenul. În 2014-2015 ştiu că a bagat Salini în zona aia piloţi foraţi la greu. Tot timpul erau 2 foreze care lucrau (e drept din acelea mici). Plus că acolo parcă au băgat o perioadă cu un utilaj special de forat. Acolo au mai fost probleme, o alunecare”, adaugă alt pasionat de infrastructură.

FOTO: Crăpături pe Autostrada Orăștie – Sibiu, lot 3 (sursa: Adiarc, membru forum PeUndeMerg.ro)

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a forat 1.000 din cei 1.350 de metri ai Tunelului „Daniela” – secretar de stat
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a forat 1.000 din cei 1.350 de metri ai Tunelului „Daniela” – ...
Constructorul austriac Porr a a atins astăzi o bornă importantă pe șantierul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești, a anunțat joi secretarul de stat în Transporturi,......
Un nou parc în București. Primele imagini, cum va arăta
Un nou parc în București. Primele imagini, cum va arăta
Parcul Grozăvești a intrat în linie drepată, a scris pe pagina sa de facebook primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian ...
Supernova Constanța își extinde oferta de magazine și servicii. Printrea acestea Studioul de Planificare și Comandă IKEA, Animax și Tedi
Supernova Constanța își extinde oferta de magazine și servicii. Printrea acestea Studioul de Planificare și Comandă ...
Centrul comercial Supernova Constanța anunță extinderea portofoliului prin deschiderea unor noi magazine, cu scopul de ...
Ministrul Energiei a semnat joi două contracte de finanțare prin PNRR pentru dezvoltarea de instalații de stocare
Ministrul Energiei a semnat joi două contracte de finanțare prin PNRR pentru dezvoltarea de instalații de stocare
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a semnat joi două contracte de finanţare prin Investiţia 4.3 şi un contract prin ...