Prinţesa moştenitoare a tronului Suediei, Victoria, a născut, joi, o fetiţă, care este a doua în linia succesiunii la tron, a anunţat soţul acesteia, Daniel.
„În această dimineaţă, la ora 4.26, s-a născut o prinţesică adorabilă de 51 de centimetri şi de 3,28 kilograme”, a spus Daniel în cadrul unei conferinţe de presă, la spital. Mama şi copilul sunt în stare bună.
Evenimentul va fi sărbătorit la palat cu 21 de salve de tun. Prinţesa Victoria, care a împlinit 34 de ani pe 14 iulie anul trecut, s-a căsătorit pe 19 iunie 2010 cu fostul său profesor de gimnastică, Daniel Westling, în cadrul uneia dintre cele mai fastuoase ceremonii care au fost vreodată organizate la Stockholm, în prezenţa a numeroase personalităţi europene.
Prinţesa este foarte populară în Suedia, unde 59 la sută din persoanele care au luat parte la un sondaj, pe 21 mai 2011, au declarat că îşi doresc ca regele Carl XVI Gustaf, de 65 de ani, să abdice în favoarea sa.
Numele fetiţei, care este a doua în linia succesiunii la tronul Suediei, va fi făcut public în zilele următoare. În august anul trecut, casele de pariuri au speculat pe tema numelui copilului. Favorite au fost Gustav sau Oscar, în cazul în care copilul avea să fie băiat, şi Kristina sau Margareta, pentru o fetiţă.