Firea: Vom face toate demersurile ca fondurile europene pentru incineratorul de deşeuri să nu fie pierdute

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că va face toate demersurile ca fondurile europene pentru incineratorul de deşeuri să nu fie pierdute.
Economica.net - lun, 07 oct. 2019, 12:59
Firea: Vom face toate demersurile ca fondurile europene pentru incineratorul de deşeuri să nu fie pierdute

„Bucureştiul şi judeţul Ilfov, precum şi întreaga Românie, cu toţii avem nevoie de modalităţi şi tehnologii la cel mai înalt nivel pentru reciclarea deşeurilor rezultate din consumul casnic sau din construcţiile industriale. Şi noi vom urma calea europeană şi nu vom face improvizaţii, pentru că ar fi periculoase pentru toţi cetăţenii. Sunt în total dezacord cu cei care politizează excesiv un subiect atât de vital pentru populaţie. Cât voi fi primar general, Bucureştiul nu se va transforma într-o capitală a gunoaielor (…) Vom face toate demersurile legale şi instituţionale, dar şi personale astfel încât fondurile europene pentru incineratorul de deşeuri să nu fie pierdute sub nicio formă sub mandatul meu”, a spus Firea cu prilejul verificării stadiului lucrărilor la noua linie a staţiei de epurare a apelor uzate şi a incineratorului de nămol de la Glina.

Ea a mărturisit că şi-ar fi dorit să fie şi Ilfovul alături de Bucureşti. „Avem o strategie pentru deşeuri la nivelul municipiului, avem în pregătire constituirea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare (ADI) pentru deşeuri, ne-am fi dorit să fie şi Ilfovul alături de noi, s-a retras în ultimul moment, fără o explicaţie. Sperăm să ducem un dialog constructiv şi să vină, de asemenea, alături de noi”, a declarat Firea.

Potrivit acesteia, Comisia Europeana a transmis foarte clar că nu se va putea obţine o sumă separat doar pentru judeţul Ilfov, cantitatea de deşeuri fiind mică pentru a genera activitate completă la o staţie de tratare termică.

Întrebată de jurnalişti referitor la faptul că s-a spus că pentru incineratorul de deşeuri vor trebui aduse deşeuri din altă parte, ea a răspuns: „Sub nicio formă. Dacă am spune aşa ceva, înseamnă că-i jignim şi pe experţii Comisiei Europene, şi pe cei de la Ministerul Mediului, de la Ministerul Fondurilor, de la Primăria Capitalei, care prin strategia care s-a întocmit de către un consultant acreditat au dimensionat împreună incineratorul pentru cantitatea generată de municipiul Bucureşti, care e proprietatea municipiului Bucureşti, chiar dacă e colectată de firmele de salubritate ce au contracte cu primăriile de sector, totul se face ca la carte, nu după ureche (…) Avem strategie, master plan, acum lucrăm la ADI-ul pentru deşeuri, căutăm locaţia cea mai potrivită care să nu genereze (…) conflicte între instituţii şi între persoane şi nu abandonăm. Obiectivul principal e acela ca Bucureştiul să nu devină o capitală a gunoaielor”, a adăugat Firea.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...