Cu cât au scăzut preţurile la case şi terenuri în 2011. Ce urmează în 2012

În cea de-a doua jumătate a anului trecut, preţul mediu la locuinţe la nivel naţional a fost de aproximativ 720 euro/mp în cazul apartamentelor vechi, valoare în scădere cu 2,1% faţă de semestrul anterior, arată indicele realizat de compania de evaluare Darian.
Andrada Ghira - joi, 23 feb. 2012, 11:49
Cu cât au scăzut preţurile la case şi terenuri în 2011. Ce urmează în 2012

După un an în care preţurile au scăzut din nou, 2012 ar putea fi cel de-al patrulea consecutiv în care se va înregistra o diminuare a preţului mediu de tranzacţionare a locuinţelor. Descurajarea creditelor în valută va duce la o micşorare a cererii solvabile, ceea ce înseamnă că şi mai puţini români vor avea la dispoziţie în acest an suma necesară achiziţionării unui apartament, arată o analiză Darian.

Cele mai mari preţuri la apartamente vechi se găsesc în Bucureşti, unde valoarea medie se situează la 984 euro/mp. Capitala este urmată de Cluj-Napoca (977euro/mp), Iaşi, (891 euro/mp) şi Timişoara (889 euro/mp).

Indicele mai arată că preţurile locuinţelor din Piteşti au scăzut cel mai mult în semestrul II din 2011, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010: 18,8%, urmat de Bacău, cu o scădere de 10,3% şi Târgovişte cu o scădere de 10%. În Bucureşti, apartamentele vechi s-au ieftinit cu 8,8% în partea a doua a anului trecut faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

În ceea ce priveşte apartamentele noi, preţul mediu de tranzacţionare la nivel naţional a fost anul trecut de 806 euro/mp, cel mai ridicat fiind în Bucureşti (peste 1200 de euro/mp), Braşov şi Cluj-Napoca. Raportul realizat de Darian mai arată că Bucureştiul a înregistrat şi în acest caz una dintre cele mai severe corecţii în ceea ce priveşte preţurile apartamentelor noi (-9,5% comparativ cu semestrul doi din 2010), fiind depăşită la acest capitol doar de Bacău (-12,1%). Este interesant şi faptul că Aradul şi Timişoara sunt singurele oraşe din ţară unde preţurile locuinţelor noi au crescut în 2011 faţă de anul precedent, cu 2,4%, respectiv 1,2%.

 

Indice “DARIAN N” – calculat la nivel naţional (27 oraşe); Indice “DARIAN B” – calculat la nivelul Municipiului Bucureşti; Indice “DARIAN P” – calculat la nivelul celor mai importanţi 15 poli de dezvoltare aleşi în funcţie de numărul de locuitori (peste 150.000) şi de nivelul dezvoltare ale pieţei imobiliare (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Iaşi, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Piteşti Bacău, Arad, Oradea, Sibiu, Craiova şi Târgu-Mureş); Indice “DARIAN m” – calculat la nivelul oraşelor mai mici, cu mai puţin de 150.000 de locuitori şi cu nivel de dezvoltare mai redus decât ale oraşelor considerate pricipalii poli de dezvoltare (Alba Iulia, Deva, Satu Mare, Baia Mare, Bistriţa, Miercurea Ciuc, Reşiţa, Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Buzău, Suceava).

Notă: Indicele Darian pentru locuinţe, reprezintă media preţurilor de tranzacţionare exprimat în euro pe metru pătrat util pentru apartamentele situate în blocuri de apartamente, având ca punct de pornire tranzacţiile din baza de date proprie, care conţine 20.000 de trazacţii la nivelul întregii ţări. La calculul acestui indice s-au eliminat tranzacţiile efectuate la preţuri extreme folosind formula de calcul a abaterii medii pătratice.

Cu cât au scăzut preţurile terenurilor

În ceea ce priveşte preţurile terenurilor, în a doua jumătate a anului trecut acestea s-au redus în media cu 16%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Se pare că reducerile de preţuri din ultimii ani au început să atragă atenţia dezvoltatorilor imobiliari.

Preţurile terenurilor din Bucureşti s-au redus cu 12%, în S II din 2011 faţă de S II din 2010. În zonele ultracentrale, preţul pe metrul pătrat pentru terenurile cu regim mediu de înălţime variază între 1.200 şi 1.650 euro, cele centrale au preţuri cuprinse între 725 şi 1.125 euro, terenurile semicentrale se vând cu 475-700 euro, în timp ce în zonele periferice preţurile sunt cuprinse între 30 şi 115 euro, se arată în analiza Darian.

„Interesant de remarcat este însă faptul că, dincolo de aceste evoluţii, blocajul în care intrase piaţa terenurilor imediat după declanşarea crizei economice pare aproape de sfârşit. Retailerii si proprietarii de parcuri industriale au revenit puternic şi au fost anul trecut cei mai activi jucători de pe aceasta piaţă. “Prin tranzacţiile făcute, aceştia au urmărit, în general, mărirea cotelor de piaţă pentru hipermarketuri ori extinderea parcurilor industriale”, explică Adrian Crivii, preşedinte Darian.

De altfel, în a doua jumătate a anului trecut, concomitent cu interesul crescut pentru tranzacţii s-a domolit şi ritmul de scădere a preţurilor. Comparativ cu prima jumătate a anului, preţul mediu de tranzacţionare la nivel naţional a scăzut cu doar aproximativ 5%.

Procentual, în 2011 cel mai mult s-au depreciat terenuri din oraşe cum ar fi Reşita (-40%), Arad şi Baia Mare (-25%) Piteşti (-24%) sau Bacău (-23%), iar cel mai puţin au scăzut în Miercurea Ciuc, Galaţi, Buzau şi Oradea.

Pentru 2012 se estimează că cererea va fi orientată tot spre suprafeţele mari de teren, situate în zone cu vizibilitate ridicată şi accesebilitate din punct de vedere al transportului public şi al acesului auto. Cu alte cuvinte, va exista în continuare un interes destul de ridicat pentru construcţia de hipermarketuri si supermarketuri, cât şi pentru terenurile destinate construcţiei de birouri. În schimb, este de aşteptat ca în acest an să se menţină o cerere scăzută pentru terenurile destinate dezvoltărilor rezidenţiale.


Te-ar mai putea interesa și
E.ON finalizează o plasare privată în yeni, obligaţiunea fiind convertită în euro
E.ON finalizează o plasare privată în yeni, obligaţiunea fiind convertită în euro
Compania energetică germană E.ON SE a finalizat cu succes o plasare privată în yeni cu un volum de 16 miliarde yeni, scadentă în decembrie 2030....
Ucrainienii se confruntă cu oboseala accentuată, iar armata e măcinată de dezertări
Ucrainienii se confruntă cu oboseala accentuată, iar armata e măcinată de dezertări
În timp ce armata Ucrainei se luptă să găsească suficiente trupe, în special infanterie, pentru a reține armata mult ...
Sectorul energetic din România rămâne cel mai expus la atacuri cibernetice – raport
Sectorul energetic din România rămâne cel mai expus la atacuri cibernetice – raport
Peste 14 milioane de atacuri cibernetice sunt monitorizate, în fiecare lună, de serviciul Business Internet Security (BIS), ...
Rețele Electrice România pune la dispoziția furnizorilor o nouă platformă pentru accesarea datelor de consum ale clienților
Rețele Electrice România pune la dispoziția furnizorilor o nouă platformă pentru accesarea datelor de consum ale clienților
Compania Rețele Electrice România a implementat o nouă platformă informatică modernă care pune la dispoziția tuturor ...