Preţurile solicitate pentru apartamente şi-au înjumătăţit creşterea în septembrie faţă de august la 0,6%

După un plus de 1,2% în luna august, apartamentele (noi și vechi) disponibile spre vânzare în România au s-au apreciat și în septembrie – avansul s-a cifrat, însă, de data aceasta, la doar 0,6%. Potrivit indicelui imobiliare.ro, o asemenea unitate locativă poate fi achiziționată, la nivel național, cu 1.272 de euro pe metru pătrat util, față de 1.264 de euro pe metru pătrat util la finele sezonului estival. 
Economica.net - mar, 08 oct. 2019, 06:44
Preţurile solicitate pentru apartamente şi-au înjumătăţit creşterea în septembrie faţă de august la 0,6%

Interesant este că, deși tendința generală a prețurilor a fost una ascendentă în prima lună de toamnă, în două dintre marile orașe monitorizate constant de imobiliare.ro au avut loc ieftiniri. Pe de altă parte, Bucureștiul și Constanța se situează, la egalitate, pe primul loc în clasamentul scumpirilor, cu marje de creștere peste media națională.

În Capitală, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 1,8% în luna septembrie, ajungând la o medie de 1.376 de euro pe metru pătrat util (față de 1.352 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lunii precedente). Spre deosebire de tendința din ultima perioadă, cea mai semnificativă creștere a fost consemnată, de data aceasta, pe segmentul apartamentelor vechi: acestea s-au apreciat cu 2,3%, de la 1.282 la 1.312 euro pe metru pătrat. Locuințele noi, pe de altă parte, s-au scumpit cu 1,4%, putând fi achiziționate acum cu 1.426 de euro pe metru pătrat (față de 1.406 euro pe metru pătrat).

În Brașov, în schimb, s-au înregistrat reduceri de preț în luna septembrie. Aici, apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,9%, de la 1.146 la 1.136 de euro pe metru pătrat util. Scăderi au avut loc pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,9% (de la 1.131 la 1.121 de euro pe metru pătrat), iar cele din noile ansambluri rezidențiale cu 1% (de la 1.177 la 1.165 de euro pe metru pătrat).

În Cluj-Napoca, marja de creștere a prețurilor s-a situat, în septembrie, la egalitate cu cea consemnată la nivel național: apartamentele costă, per ansamblu, cu 0,6% mai mult decât la finele lui august, respectiv 1.640 de euro pe metru pătrat util, față de 1.631 de euro pe metru pătrat. Cele două segmente de piață analizate au avut, în mod interesant, evoluții contrastante: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.627 la 1.656 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,9% (de la 1.636 la 1.622 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din Cluj-Napoca sunt, astfel, din nou, mai scumpe decât cele noi.

Constanța, record de scumpiri

Ca și cei din București, vânzătorii de locuințe din Constanța și-au majorat pretențiile cu 1,8% în luna septembrie – astfel, un apartament costă, aici, 1.171  de euro pe metru pătrat util, față de 1.150 de euro pe metru pătrat luna trecută. Creșteri de preț au fost consemnate pe ambele segmente de piață, deși acestea au fost inegale: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 1.148 la 1.164 de euro pe metru pătrat), însă cele noi au cunoscut un avans mai semnificativ, respectiv 3,5% (de la 1.158 la 1.198 de euro pe metru pătrat).

Iașiuleste al doilea mare centru regional în care locuințele s-au ieftinit în prima lună de toamnă, variația de preț de aici fiind și mai accentuată. Per ansamblu, un apartament costă, în Iași, cu 2,7% mai puțin decât în august, respectiv 1.045 de euro pe metru pătrat util, față de 1.074 de euro pe metru pătrat. Interesant este că scăderea consemnată de locuințele vechi a fost puțin semnificativă (-0,1%, de la 1.038 la 1.037 de euro pe metru pătrat), în evident contrast cu cea resimțită pe segmentul rezidențial nou – unde a avut loc un recul de 5,1%, de la 1.107 la 1.051 de euro pe metru pătrat.

În fine, în Timișoara, indicele imobiliare.ro relevă, pentru luna trecută, un avans general de 0,5%, de la o medie de 1.244 de euro pe metru pătrat util, la una de 1.250 de euro pe metru pătrat. Și aici, proprietarii de apartamente vechi și vânzătorii de apartamente noi au avut comportamente diferite: cei dintâi și-au majorat pretențiile cu 0,9% (ridicând prețurile de la 1.246 la 1.257 de euro pe metru pătrat), însă cei din urmă, dimpotrivă, și-au diminuat așteptările cu 0,8% (de la 1.236 la 1.226 de euro pe metru pătrat).

Te-ar mai putea interesa și
Rusia împinge războiul din Ucraina spre faza finală, cea mai periculoasă. Putin aprobă doctrina care permite un răspuns nuclear la un atac convenţional
Rusia împinge războiul din Ucraina spre faza finală, cea mai periculoasă. Putin aprobă doctrina care permite un răspuns ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi o doctrină nucleară actualizată care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei,......
Două cabluri de comunicații submarine între Germania și Finlanda au fost întrerupte. Suspiciuni de sabotaj
Două cabluri de comunicații submarine între Germania și Finlanda au fost întrerupte. Suspiciuni de sabotaj
Două cabluri de comunicații submarine prin fibră optică din Marea Baltică, inclusiv unul care leagă Finlanda și Germania, ...
39.000 de locuri de muncă vacante în TIII 2024, în creștere cu 5.400 față de trimestrul anterior
39.000 de locuri de muncă vacante în TIII 2024, în creștere cu 5.400 față de trimestrul anterior
Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 39.900 în al treilea trimestru din acest an, în creştere cu 5.400 de locuri ...
Nestle va investi în publicitate și marketing și va reduce costurile cu 2,8 mld. dolari
Nestle va investi în publicitate și marketing și va reduce costurile cu 2,8 mld. dolari
Nestle va stimula publicitatea și marketingul, va reduce costurile cu cel puțin 2,8 miliarde de dolari până în 2027 ...