Marea Britanie va adopta o poziţie agresivă faţă de UE dacă negocierile privind Brexit-ul eşuează – surse

Marea Britanie va adopta o poziţie agresivă faţă de Uniunea Europeană dacă negocierile privind Brexit-ul vor eşua, ameninţând să suspende cooperarea în domeniul securităţii pentru a convinge blocul comunitar să nu permită nicio altă amânare, a declarat o sursă britanică pentru revista Spectator, preluată de Reuters.
Economica.net - mar, 08 oct. 2019, 11:57
Marea Britanie va adopta o poziţie agresivă faţă de UE dacă negocierile privind Brexit-ul eşuează - surse

Cu doar 23 de zile până la data programată pentru ieşirea Regatului Unit din UE, viitorul Brexit-ului este marcat de o incertitudine profundă, iar atât Londra, cât şi Bruxellesul se poziţionează astfel încât să evite să fie arătate cu degetul în cazul unei amânări sau al unui Brexit fără acord.

Liderii UE au reacţionat cu reticenţă la ultimele propuneri ale premierului britanic Boris Johnson de a depăşi impasul şi, chiar dacă negocierile sunt încă în desfăşurare, mulţi diplomaţi spun că şansele unui acord rapid până la 31 octombrie sunt mici.

„Negocierile se vor încheia probabil în această săptămână”, a spus sursa anonimă din Downing Street citată de revista Spectator.

„Guvernul nu va negocia mai departe, aşa că orice întârziere ar fi fără rost. Fie ieşim fără un acord la 31 octombrie, fie vor exista alegeri şi apoi vom ieşi fără un acord”, a adăugat sursa.

Sursa a mai transmis clar că întreaga cooperare în domeniul apărării şi securităţii va fi afectată dacă UE va încerca să menţină Marea Britanie în blocul comunitar. Potrivit sursei, statele din UE care se vor opune unei amânări vor avea parte de o cooperare bună cu Londra.

Amber Rudd, fost ministru al muncii şi pensiilor care şi-a părăsit postul şi Partidul Conservator luna trecută din cauza strategiei lui Boris Johnson privind Brexit-ul, a declarat la radio BBC că sursa pare să fie principalul consilier al premierului, Dominic Cummings.

„Sună furios şi disperat”, a spus ea. „Din moment ce afirmaţiile nu au fost negate de Downing Street 10, nu putem decât să presupunem că vin de la centru, de la consilierul premierului. Arată că nu pare să existe de fapt niciun plan”, a adăugat ea.

Premierul britanic Boris Johnson i-a scris săptămâna trecută preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, oferindu-i ceea ce el a numit un „compromis rezonabil” pentru modificarea acordului privind Brexitul în legătură cu cel mai controversat aspect, acela referitor la frontiera dintre provincia britanică a Irlandei de Nord şi statul membru UE Irlanda.

Noul plan propus de Marea Britanie prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze regulile UE pe o perioadă de tranziţie, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.

Această ofertă a fost prezentată de Boris Johnson ca fiind alternativa la un Brexit fără acord la 31 octombrie. Uniunea Europeană şi Irlanda au declarat însă joia trecută că este puţin probabil ca aceste propuneri să conducă la un nou acord, Dublinul avertizând deschis că Marea Britanie se îndreaptă spre o ieşire fără acord dacă nu va face concesii suplimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...