Uniunea Europeană, dispusă la o „concesie majoră” în privinţa acordului pentru Brexit – The Times

Uniunea Europeană este pregătită să facă o "concesie majoră" pentru un acord privind Brexit-ul oferind un mecanism ca legislativul din Irlanda de Nord să părăsească noul aşa-numit sistem de 'backstop' ('plasă de siguranţă') după câţiva ani, a relatat miercuri cotidianul The Times, preluat de Reuters.
Economica.net - mie, 09 oct. 2019, 09:22
Uniunea Europeană, dispusă la o

Negocierile dintre Londra şi Bruxelles pentru a ajunge la un acord privind plecarea Marii Britanii au intrat în impas din cauza ‘backstop-ului’, o politică de garanţii pentru a preveni revenirea la o graniţă dură între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru al UE, dacă un viitor acord comercial nu va reuşi să menţină frontiera deschisă.

Johnson spune că vrea să elimine ceea ce el consideră a fi un ‘backstop nedemocratic’ şi a propus înlocuirea acestei scheme, sugerând ca Irlanda de Nord să rămână sub reglementările UE, ca verificările vamale să fie făcute departe de frontieră şi ca legislativul din Irlanda de Nord, Stormont, să aibă dreptul să se exprime prin vot asupra acestor aranjamente.

Însă Bruxellesul se teme că a acorda Irlandei de Nord dreptul de ‘consimţământ’ ar oferi aliaţilor lui Johnson, Partidul Democrat Unionist, posibilitatea de veto.

Noua idee, aşa cum apare menţionată în The Times, ar fi o versiune modificată a principiului consimţământului.

Citând surse diplomatice apropiate de negocieri, The Times scrie că guvernele europene sunt pregătite să accepte o revocare unilaterală a tratatului de retragere de către Stormont după o anumită perioadă. A fost adus în discuţie anul 2025, atât timp cât vor fi de acord ambele comunităţi.

Un compromis ar putea fi obligaţia de a exista o majoritate dublă în cadrul legislativului nord-irlandez în favoarea ieşirii, nu a continuării aranjamentelor, după un număr de ani, a spus o sursă europeană citată de The Times.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...