Telefonul pliabil Huawei Mate X a apărut în oferta în oferta unui magazin din România

Huawei Mate X a fost lansat pentru prima dată în februarie la Barcelona, în cadrul Mobile World Congress, iar la acea dată compania a spus că telefonul ar putea să intre în vânzare la mijlocul anului 2019. Compania a amânat de mai multe ori data lansarii, ultimul termen vehiculat în presa internaţională fiind luna noiembrie. Şi, chiar dacă telefonul nu a debutat la nivel internaţional, telefonul a apărut deja în oferta unui retailer românesc, unde este disponibil la precomandă.
Lidia Neagu - Dum, 13 oct. 2019, 06:22
Telefonul pliabil Huawei Mate X a apărut în oferta în oferta unui magazin din România

Dispozitivul are preţul de 13.700 de lei, cât avansul pentru o garsonieră prin programul „Prima Casă” sau o maşină la mâna a doua. Huawei a precizat la Barcelona că preţul unui astfel de smartphone va fi de 2.299 de euro sau 2.590 de dolari.

Telefonul disponibil în România dispune de un procesor Kirin 980, Octa Core, un ecran AMOLED de opt inchi, 8GB RAM, 512GB Flash, Camera Tripla 40+16+8MP, 4G, Wi-Fi, şi este dual sim. Sistemul de operare este Android 9.

Telefonul are o greutate de 295 de grame şi dimeniunile de 161,3 x 146,2 x 5,4 mm când este desfăcut şi de 161,3 x 78,3 x 11 mm când este pliat.

Potrivit evoMAG, Huawei Mate X nu este compatibil cu noua reţea de mare performanţă 5G sau, cel puţin, nu a specificat acest lucru.

Huawei se referă la dispozitiv mai mult ca la o tabletă decât la un telefon și are o mânere în formă de Kindle Oasis pentru a ajuta la aderenţa acestuia. Ecranul este complet, nu există nicio decupare pe ecran pentru cameră şi nu are notch. Cititorul de amprente este încorporat în butonul de alimentare, astfel încât să îl puteți utiliza din ambele părți.

Inginerii companiei au lucrat la acest telefon timp de trei ani, potrivit șefului grupului de consumatori Huawei, Richard Yu, iar designul are peste 100 de componente și a fost brevetat. 

Dacă va avea sau nu succes pe piaţa românească având în vedere preţul, dar şi tehnologia nouă pe care o propune, rămâne de văzut.
Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...