Webhelp cumpără compania românească de software PitechPlus

Grupul Webhelp, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa românească de outsourcing, anunță achiziţia companiei româneşti PitechPlus, specializată în proiectarea, dezvoltarea și implementarea soluțiilor software personalizate, destinate în special digitalizării proceselor de vânzare și a automatizării proceselor.
Economica.net - lun, 14 oct. 2019, 08:10
Webhelp cumpără compania românească de software PitechPlus

După preluarea de către Webhelp, PitechPlus își va păstra actuala structură de management: Bogdan Herea, fondatorul companiei, va rămâne la conducerea societăţii.

Vincent Tachet, Chief Information Officer al Webhelp, vede în această achiziție: „un pas major în capacitatea noastră de a oferi soluții tehnologice inovatoare, personalizate, în domenii-cheie precum Robotic Process Automation sau digitalizarea end-to-end a proceselor de vânzare.”

Această achiziție se înscrie în strategia grupului Webhelp de a-și consolida serviciile destinate sprijinirii clienților în implementarea strategiei lor de transformare digitală, printr-o ofertă de soluții personalizate care combină managementul relației cu clienții, inteligența artificială și automatizarea.

Pentru Webhelp și filiala sa de consultanță GoBeyond, PitechPlus sporește know-how-ul metodologic în dezvoltarea și gestionarea aplicațiilor (metodologia Agile, dezvoltare in sprinturi) și crește expertiza celor 250 de experți în dezvoltarea și integrarea de software.

Pentru PitechPlus, Webhelp oferă acces la noi piețe și oportunități pentru integrarea inteligenței artificiale și a funcționalităților de învățare automată în soluțiile sale de software personalizate.

În această tranzacție, grupul Webhelp a fost asistat de către firma de avocatură McDermott Will & Emery AARPI și Wolf Theiss, iar PitechPlus – de către Stratulat & Albulescu și Șomlea & Asociații.

În prezent, Webhelp se află în faza finală a tranzacției cu Groupe Bruxelles Lambert, în calitate de nou acționar care urmează să înlocuiască fondul global de investiţii KKR, iar închiderea tranzacției este așteptată să fie anunțată înainte de sfârșitul anului 2019, după obținerea autorizațiilor de reglementare necesare.

Începând cu martie 2016, Webhelp este deținut de echipa sa de management și de KKR.

Webhelp este unul dintre cei mai mari jucători din industria europeană de outsourcing, cu o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de euro în 2018, realizată de o echipă de 50.000 de angajați din 36 de ţări.

Fondată în anul 2006, PitechPlus oferă soluții software integrate și servicii de consultanță în transformarea digitală pentru 36 de clienți din opt țări. Cu peste 270 de angajați în sediile din Cluj-Napoca și Tîrgu Mureș, firma țintește o cifră de afaceri de 11 milioane de euro în 2019, cu 20% mai mare decât în 2018, în acelaşi ritm de creştere ca-n 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...