Oprea (MMACA): Start-Up Nation a fost gândit ca o punte de încredere pentru ca oamenii mai cumpătaţi să devină antreprenori

Programul Start-Up Nation a fost gândit ca un program special şi unic în Europa prin care oamenii mai cumpătaţi, dar cu spirit antreprenorial, să primească o punte de încredere de la stat pentru a-şi începe o afacere, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul demis pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea.
Economica.net - lun, 14 oct. 2019, 13:03
Oprea (MMACA): Start-Up Nation a fost gândit ca o punte de încredere pentru ca oamenii mai cumpătaţi să devină antreprenori

Acesta a explicat că programul Start-Up Nation a fost gândit după cercetări sociologice, pentru a-i stimula să înceapă o afacere pe acei oameni cu înclinaţii antreprenoriale, care nu luaseră încă decizia finală de a înfiinţa o afacere.

„Există cercetări sociologice în lume care spun că (dacă, n.r.) luăm 10 oameni obişnuiţi, (primii, n.r.) 2 au spirit antreprenorial imediat şi şi-l manifestă. Următorii 2-3 au spirit antreprenorial, însă sunt într-o anumită zonă de confort, iar următorii nu au acest spirit, nu-şi doresc să devină antreprenori. Zero tineri doreau să devină antreprenori în România înainte de 2016, pentru că – asta este interpretarea mea personală – cei care au spirit antreprenorial au un apetit pentru risc mai mare ca ceilalţi. Când pleci din ţară, deja îţi asumi acest risc, plecând în necunoscut, dar ai acea capacitate antreprenorială, în sensul că îţi iei destinul în propriile mâini şi pleci să fii propriul tău stăpân, cu viaţa ta şi încerci să găseşti oportunităţile pe care ţi le oferă Europa sau alte ţări. Şi atunci a trebuit să venim cu un program special cu o anumită dimensiune, care este unică în Europa astăzi şi care este foarte apreciată, pentru că am avut întâlnirile la SME Envoy, adică la ambasadorii IMM-urilor pe timpul Preşedinţiei noastre, pentru a reuşi să îi aducem în zona antreprenorială pe următorii 2-3 de care vă spuneam. Şi dacă vă uitaţi pe profilul antreprenorului, o cercetare sociologică făcută de CNIPMMR (Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, n.r.) veţi vedea că majoritatea antreprenorilor au experienţă, lucrând înainte în companii, sigur, marea majoritate dintre ei în multinaţionale, dar nu numai. Nu au făcut acea activitate spre care s-au îndreptat acum, însă Start-Up Nation i-a ajutat să ia decizia, Start-Up Nation le-a oferit acea punte de încredere ca să intre în afaceri”, a declarat Ştefan-Radu Oprea.

Ministrul Comerţului a susţinut că înainte de programul Start-Up Nation percepţia românilor despre patroni era una negativă şi a adăugat că el însuşi, în perioada în care a fost patron, nu dormea noaptea de grija plăţii salariilor angajaţilor.

„Rezultatul principal (al Start-Up Nation, n.r) este acela de a schimba mentalitatea şi de a vorbi astăzi despre antreprenori foarte bine. Percepţia este pozitivă în România. Vă aduc aminte că, înainte de 2016, pe cercetări sociologice, zero tineri îşi doreau să devină antreprenori, majoritatea alegeau calea exilului, astăzi 6 din 10 aleg să devină antreprenori. Îmi aduc aminte că până în 2012 am fost şi eu unul dintre ei (dintre antreprenori, n.r.). Nu dormeam noaptea când aveam de plătit salarii, că mi-era greu să mă prezint ca om de afaceri, că avea sens peiorativ. Astăzi să fii antreprenor e fain. Azi să fii antreprenor e bine văzut, şi cred că lucrul ăsta e principala realizare pe care am avut-o în acest minister, deşi să schimbi mentalul colectiv este cel mai greu lucru cu putinţă”, a afirmat Ştefan Radu Oprea.

Ministrul Comerţului a mai argumentat că tipul de antreprenori beneficiari ai programului Start-Up Nation dezvoltă afaceri mai durabile decât genul de oameni de afaceri care au spirit antreprenorial accentuat.

„În general, tot cercetările astea sociologice în zona antreprenoriatului arată că aceştia (oamenii care nu au manifestat un spirit antreprenorial evident şi care au apelat la Start-Up Nation, n.r.) au cele mai durabile afaceri, rezistă cel mai bine în timp, au rezilienţa cea mai mare. De ce? Pentru că au planuri de afaceri bine întocmite, sunt mai cumpătaţi şi nu îşi asumă riscurile ca primii doi, care de cele mai multe ori eşuează în afaceri pentru că – ce să vedeţi? – îşi asumă prea multe riscuri. De aceea eu cred că într-adevăr o să vedem că firmele care au debutat în Start-Up Nation vor rezista în timp şi cred că ideea de a menţine interesul românilor pentru această poveste de succes e importantă, pentru că poate deveni un sprijin pentru ei: menţinând interesul pentru produsele lor, încrederea că facem în România produse de calitate, le vom cumpăra produsele. Asta am încercat să arăt tot timpul, cum a fost povestea tractorului românesc, a celui care asamblează basculante azi în România, sunt astfel de antreprenori vizionari care reuşesc să facă lucruri despre care uitasem sau nici măcar nu ne mai imaginam că am putea să le producem în România. Dar azi ele se fac”, a adăugat Ştefan-Radu Oprea.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...