Legea antifumat, bilanţ la trei ani şi jumătate de aplicare: amenzi totale de 1,63 de milioane lei şi 5.500 de fumători sancţionaţi

Din 17 martie 2016, de când e în vigoare legea antifumat, până în septembrie 2019, aproape 5.500 de oameni au fost amendaţi pentru că au fost prinşi că fumau în spaţii închise, arată datele comunicate pentru Economica de Poliţia Română. În total, poliţiştii au amendat persoanele fizice şi juridice care au sfidat legea antifumat cu 1,63 de milioane de lei în cei trei ani şi jumătate de aplicare a legii, potrivit informaţiilor primite de Economica de la Poliţia Română.
Cristina Şomănescu - mie, 16 oct. 2019, 18:42
Legea antifumat, bilanţ la trei ani şi jumătate de aplicare: amenzi totale de 1,63 de milioane lei şi 5.500 de fumători sancţionaţi

Pe 17 martie 2016 a intrat în vigoare legea care interzice fumatul în spaţiile închise. Concret, Legea nr. 15 din 2016 interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De asemenea, legea interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Economica vă spune, în exclusivitate, ce amenzi au aplicat poliţiştii persoanelor fizice şi juridice care au încălcat legea antifumat, în cei trei ani şi jumătate de când e în vigoare.

În primele opt luni ale anului 2019 au fost aplicate 1.370 de de sancțiuni la legea antifumat, în valoare de 268.510 de lei, au precizat pentru Economica oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

  • Dintre acestea, 1.332 de amenzi au fost aplicate persoanelor fizice prinse că fumau în spaţii închise, potrivit informaţiilor comunicate pentru Economica de Poliţia Română. Acestea au fost sancţionate cu amenzi de la 100 de lei, la 500 de lei. 
  • Celelalte amenzi au vizat persoanele juridice care au încălcat legea. Trei unităţi au fost închise în 2019 pentru sfidarea legii antifumat: două în Călăraşi şi una din Cluj, au mai spus pentru Economica oficialii IGPR.
  • Conform Legii nr. 15 din 2016, persoanele juridice care încalcă legea antifumat sunt sancţionate cu amendă de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă de 10.000 lei și cu suspendarea activității la a doua abatere. Săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă de 15.000 lei și cu închiderea unității, potrivit legii antifumat.

În anul 2018 au fost aplicate 1.587 de de sancţiuni la legea antifumat, în valoare de 707.720 de lei. Dintre ele, 1.529 de amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, iar restul – persoanelor juridice, ne-a spus IGPR.

  • În anul 2018, o persoană juridică a fost sancționată cu suspendarea activității și o alta – cu închiderea activității, a mai spus Poliţia Română pentru Economica.

În anul 2017 au fost aplicate 1.691 de de sancţiuni contravenționale la legea antifumat, în valoare de 462.730 de lei, au precizat oficialii IGPR pentru Economica.

  • Dintre acestea, 1.595 de amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, şi restul – persoanelor juridice care au încălcat legea. Două persoane juridice au fost sancţionate cu suspendarea activității în anul 2017, a spus Poliţia Română pentru Economica.

În anul 2016 au fost aplicate 1.086 de sancţiuni la legea antifumat, în valoare de 198.240 de lei.

  • Defalcat, 1.020 de amenzi au fost aplicate persoanelor fizice care au încălcat legea antifumat, iar restul – persoanelor juridice.  
  • În 2016 o persoană juridică a fost sancţionată cu suspendarea activităţii, iar alta – cu închiderea activităţii, ne-a mai spus Poliţia Română.

Legea nr. 15 din 2016 interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la aceste prevederi fac excepție celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță.

Prin loc de joacă pentru copii se înțelege orice spațiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii.

Legea nr. 15/2016 interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.

În mijloacele de transport în comun este interzisă inclusiv utilizarea țigaretei electronice.

Cum defineşte Legea nr. 15 din 2016 spaţiul închis în care e interzis fumatul:

  • prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  • prin spaţiu închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. 
Te-ar mai putea interesa și
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului......
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...