Analiştii europeni cred că dobânzile la depozitele din bănci vor redeveni real pozitive abia peste opt ani

Inflaţia prea mică, randamentele dobânzilor, politica BCE şi cea a FED sunt câteva dintre cauzele pentru care dobânzile la depozite nu vor deveni real pozitive decât abia peste opt ani, spune Dan Bucşa, economist şef pentru Europa Centrală şi de Est al Unicredit Bank. În România, dobânzile la depozite sunt în jur de zero şi datorită inflaţiei prea mari de circa doi ani sunt real negative. Media pe sistem la sfârşitul lunii august era de 1,67%, în condiţiile unei inflaţii de peste 4% şi a a unor comisioane bancare în creştere.
Gabriela Ţinteanu - joi, 17 oct. 2019, 18:43
Analiştii europeni cred că dobânzile la depozitele din bănci vor redeveni real pozitive abia peste opt ani

Când inflaţia va ajunge la 2%, Banca Central Europeană (BCE) spune că va opri emisiunea de bonduri, ceea ce înseamnă că dobânzile la depozitele din zona euro vor reveni la zero în 2025. „Piaţa şi analiştii pe care i-am consultat spun că dobânzile la depozite vor deveni real pozitive abia peste minimum opt ani”, a declarat Dan Bucşa.

Despre piaţa din România, Dan Bucşa spune că a ajuns la un fel de saturaţie a depozitelor bancare, că ROBOR a atins un minimum pe care îl va păstra pentru o anumită perioadă. Totodată, el precizează că nicăieri în lume, populaţia nu îşi ţine 90% din economii în depozite bancare. În acest context, populaţia ar trebui să înceapă diversificarea plasamentelor pentru economiile pe care le deţine.

Conform datelor BNR soldul depozitelor neguvernamentale a crescut cu 1,1% lună/lună la 341,7 miliarde lei în august (nivel record), evoluție susținută de climatul pozitiv din piața forței de muncă, nivelul ridicat al ratei de economisire și abordarea investițională prudentă a companiilor la finalul ciclului economic post-criză

„Raportul credite-depozite s-a redus de la 77,7% în iulie la 77,4% în august, evoluție determinată de ajustarea înregistrată pe segmentul valutar cu 0,7 puncte procentuale la 74% (componenta lei s-a consolidat la 79,3%)”, spune Andrei Rădulescu, economistul şef al Băncii Transilvania, în raportul său lunar despre sectorul bancar.

Statisticile publicate de BNR indică scăderea generalizată a marjelor nete de dobândă la nivelul sectorului bancar intern în august, evoluție determinată, în principal, de declinul ratelor de dobândă la credite, pe fondul maturității ciclului economic post-criză, semnalelor de politicămonetară (SUA, Zona Euro și România) și intensificarea concurenței

Spre exemplu, pe segmentul credite-depozite în sold în lei marja netă de dobândă s-a redus cu șase puncte bază lună/lună la 6,73 puncte procentuale în august (nivelul minim din iunie 2018), pe fondul scăderii ratei de dobândă la credite cu un ritm lunar de patru puncte bază la 9,35% (cel mai redus nivel din martie) și creșterii ratei de dobândă la depozite cu două puncte bază lună/lună la 2,62% (maximul din februarie 2015).

Cu toate acestea, randamentele depozitelor rămân real negative, în condiţiile în care statul se împrumută cu dobânzi foarte mari comparative cu media UE, dobânzi pe care le plăteşte tot băncilor din România.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...