Oficialii de la Sofia promit că secţiunea din Bulgaria a gazoductului TurkStream va fi gata în 2020

Bulgaria a promis că va finaliza secţiunea gazoductului TurkStream de pe teritoriul său până în 2020, aşa cum este programat, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, încercând să elimine semnele de întrebare cu privire la calendarul acestui proiect, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 21 oct. 2019, 17:56
Oficialii de la Sofia promit că secţiunea din Bulgaria a gazoductului TurkStream va fi gata în 2020

Luna trecută, Bulgaria a semnat un contract în valoare de 1,1 miliarde euro cu grupul Arkad din Arabia Saudită pentru construcţia unui gazoduct care ar urma să transporte, în principal, gaze naturale ruseşti către Serbia, de la graniţa Bulgariei cu Turcia.

Sofia speră că această conductă, cu o lungime de 474 de kilometri, denumită Balkan Stream, va deveni operaţională încă din 2020, însă, având în vedere că acordul cu firma saudită a fost semnat abia luna trecută, unii analişti şi-au exprimat unele îndoieli cu privire la acest calendar.

La finalul unei reuniuni cu omologul bulgar Ekaterina Zaharieva, ministrul rus de Externe a spus că a primit asigurări că a doua parte a conductei TurkStream va fi gata la timp.

„Partenerii au subliniat că lucrările vor fi finalizate la timp, până în 2020”, a spus Lavrov.

Gazoductul TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est. Rusia a anunţat că cea de-a doua linie a TurkStream va trece prin Bulgaria via Europa Centrală.

Tot luni, autorităţile bulgare au inaugurat o conductă de 11 kilometri care face legătura între reţeaua de transport a gazelor naturale din Bulgaria şi cea din Turcia, precum şi lucrările de amplasare de conducte pe care firma Arkad le-a început în zona de nord-vest a Bulgariei. Premierul bulgar Boiko Borisov a apreciat că gazoductul Balkan Stream este şi o autostradă politică ce garantează pacea de-a lungul traseului său, pe lângă beneficiile sale economice. Prezent la acelaşi eveniment, ministrul Energiei din Serbia, Aleksandar Antic, a afirmat că Serbia va fi gata cu secţiunea de gazoduct de pe teritoriul său până la finele anului, astfel că livrările de gaz vor putea începe imediat ce Bulgaria va finaliza lucrările pe partea sa.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...