„România a avut cea mai bună ofertă de ţară pentru Volkswagen, dar deciziile se iau la alt nivel” – secretar de stat MMACA

România a avut cea mai bună ofertă de ţară pentru Volkswagen în competiţia pentru deschiderea unei fabrici, însă decizia s-a luat la alt nivel decât cel al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), a declarat, marţi, secretarul de stat Paula Pîrvănescu, la Forumul Industriei Auto 2019.
Economica.net - mar, 22 oct. 2019, 14:48

„În aceşti peste doi ani de zile de mandat am făcut eforturi spre a aduce şi al treilea mare furnizor de automobile în ţară. În ultima săptămână a tot zburat o informaţie în presă privind venirea companiei Volkswagen în România. N-o să intru în discuţii, pentru că şi în momentul acesta suntem sub confidenţialitatea dosarului, dar vă pot spune că am început discuţiile din luna decembrie a anului trecut şi, în ceea ce priveşte dosarul de ţară, adică oferta noastră pe care le-am făcut-o lor, a fost cea mai bună, dar deciziiile nu se iau la InvestRomania, nu se ia decizia în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, aceste decizii se iau la un alt nivel”, a afirmat Paula Pîrvănescu.

Secretarul de stat în MMACA a susţinut că România este pregătită să primească un al treilea producător auto.

„În ceea ce priveşte zona de automotive, la noi în regiune chiar suntem un real hub din acest punct de vedere. Avem peste 600 de supplieri şi în România doar în zona de automotive, avem doi mari producători de automobile la noi în ţară, Ford şi Renault. (…) În ceea ce priveşte zona de disparităţi regionale sau de lipsă a infrastructurii, atât Renault, cât şi Ford, nu sunt în Transilvania, nu sunt în zona de vest a ţării, funcţionează aproape foarte bine în Craiova, aproape foarte bine în Argeş. Lipseşte, într-adevăr, această infrastructură rutieră, după cum lipseşte şi infrastructura căilor ferate din România la un nivel pentru a ne bucura de timpul câştigat. Consider că România este pregătită pentru al treilea producător de vehicule”, a declarat Paula Pîrvănescu.

Ea a transmis liderilor industriei auto din România că aceasta este una din cele mai bune ţări din UE pentru relocarea afacerilor.

„România este una dintre cele mai bune ţări la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte relocarea business-ului – şi există studii pe zona aceasta, există date publice – din punct de vedere al fiscalităţii, al cadrului fiscal, România ocupă locul doi la nivelul Uniunii Europene”, a arătat secretarul de stat în MMACA.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Franța pentru atacarea unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate ...
Franţa permite deja Ucrainei ca armele pe care i le furnizează în cadrul ajutorului militar să fie utilizate împotriva bazelor ruse de unde sunt lansate atacuri asupra teritoriului ucrainean, au......
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma acțiunilor armatei israeliene în Fâția Gaza
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma ...
Uniunea Europeană nu îşi suspendă pentru moment dialogul politic cu Israelul, în pofida unor acuzaţii grave privind ...
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra 4.000 de drone sofisticate Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Berlin, însă cancelarul ...
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru copii
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru ...
Compania de retail Ginza Invest anunță lansarea brandului Nebulous Stars, un concept inovator de retail educațional și ...