Euro va creşte până la 4,8471 lei, în următoarele 12 luni. Prima de risc a României va creşte – CFA România

Analiştii CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele luni, o rată medie a inflaţiei de 3,82% în octombrie 2020 şi o majorare a primei de risc a României. Cursul euro/leu va ajunge la 4,7967 în următoarele şase luni, valoare medie a anticipaţiilor, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8471, conform analizei CFA România.
Economica.net - joi, 24 oct. 2019, 06:39
Euro va creşte până la 4,8471 lei, în următoarele 12 luni. Prima de risc a României va creşte - CFA România

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7967, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8471„, se arată într-un comunicat CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2020/octombrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,82%.

„Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea primei de risc a României (peste 70% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea preţului CDS pentru România)”, precizează sursa citată.

În luna septembrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 4,8 puncte, până la valoarea de 47,6 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte. Aceasta evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului, arată CFA România.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 3,6 puncte, până la valoarea de 65,3 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, acesta a crescut cu 3,1 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 5,4 puncte, până la valoarea de 38,7 puncte, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, Indicatorul a scăzut cu 5,9 puncte.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică din România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

„Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA”, precizează sursa citată.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile (pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie).

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Asociaţia CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFAÂŽ), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia CFA România are peste 230 de membri.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...