Messi şi Ronaldo, pe primele două poziţii în topul celor mai bine plătiţi sportivi din lume în 2019

Deși au trecut peste 30 de ani de când Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni la fotbal (1986) și echipe precum Universitatea Craiova sau Dinamo București reușeau parcursuri notabile în cupele europene, încă mai se vorbește și astăzi de banii, foarte puțini, pe care fotbaliștii îi încasau la vremea respectivă pentru astfel de performanțe. Comparând recompensele financiare de atunci cu cele din prezent, se ajunge la concluzii incredibile. Căci sumele ce se învârt în prezent în fotbal, dar și tenis, baschet sau alte sporturi principale, sunt mai mari de la an la an, atingând praguri aproape imposibil de anticipat în anii 80’.
Economica.net - joi, 24 oct. 2019, 07:38
Messi şi Ronaldo, pe primele două poziţii în topul celor mai bine plătiţi sportivi din lume în 2019

Astfel, fotbaliști precum Leo Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar etc., tenismeni precum Roger Federer sau baschetbaliști că LeBron James, Kevin Durant, Stephen Curry, câștigă anual zeci sau chiar sute de milioane de dolari, drept pentru care prestigioasa revista americană Forbes a alcătuit în această vară un top al câștigurilor încasate de cele mai tari vedete din sport în perioada iunie 2018-iunie 2019.

Top 10 cei mai bine plătiți sportivi din lume

1. Lionel Messi (Fotbal, FC Barcelona) – 127 de milioane de dolari
2. Cristiano Ronaldo (Fotbal, Juventus Torino) – 109 milioane de dolari
3. Neymar (Fotbal, Paris Saint-Germain FC) – 105 milioane de dolari
4. Canelo Alvarez (Box) – 94 de milioane de dolari
5. Roger Federer (Tenis) – 93.4 milioane de dolari
6. Russel Wilson (Fotbal american, Seattle Seahawks) – 89,5 milioane de dolari
7. Aaron Rodgers (Fotbal american, Green Bay Packers) – 89,3 milioane de dolari
8. LeBron James (Baschet, Los Angeles Lakers) – 89 de milioane de dolari
9. Stephen Curry (Baschet, Golden State Warriors) – 79,8 de milioane de dolari
10. Kevin Durant (Baschet, Brooklyn Nets) – 65,4 de milioane de dolari.

„Impactul global este reflectat de câștigurile obținute în 2009, primii trei atleți din listă fiind Messi, Ronaldo și Neymar, dar baschetbaliștii continuă să domine clasamentul, fiind 35 în top 100, cu un câștig total de 1.29 miliarde dolari, 72% din câștiguri provenind din salarii și nu din contracte de sponsorizare”, a declarat Kurt Badenhausen, editor senior Forbes Media, citat de Ziarul Financiar.

Prezența argentinianului Leo Messi și a portughezului Cristiano Ronaldo pe primele două poziții în topul încasărilor nu este o surpriză pentru fanii sportului, cei doi fiind, de altfel, (Ronaldo pe 1 și Messi pe 2) și cei mai buni marcatori din istoria celei mai prestigioase competiții fotbalistice intercluburi europene UEFA Champions League. Actualmente jucătorul lui Juventus Torino, Cristiano Ronaldo a fost de 7 ori cel mai bun marcator din UCL, în anii 2008, 2013, 2014, 2015 (a împărțit locul 1 cu Messi și Neymar), 2016, 2017 și 2018, iar seria succeselor ar fi putut probabil continua dacă portughezul nu se transfera în Italia și antrenorul francez Zinedine Zidane nu alegea să părăsească clubul spaniol Real Madrid, e drept, după 3 ediții de UCL câștigate la rând.

Lider la încasări în topul Forbes, Messi este pe doi în topul marcatorilor în UCL, cu 6 titluri, toate câștigate cu FC Barcelona, în anii 2009, 2010, 2011, 2012, 2015 și 2019.

În actualul sezon al Ligii Campionilor, din care au trecut doar două etape, niciunul dintre cei doi titani ai fotbalului nu este creditat cu șanse prea mari la un nou titlu de golgheter, pe primele poziții în oferta caselor de pariuri sportive antepost aflându-se doi jucători de la Bayern Munchen, Robert Lewandowski – cota 6.50 și Serge Gnabry – cota 9.00. Alături de Mo Salah, Ronaldo e pe 3, ambii cu o cotă de 10.00, iar Messi aste abia pe poziția a 5-a, cu o cotă de 12.00.

La final, să mai precizăm un amănunt foarte interesant legat de topul realizat de cei de la Forbes, și anume faptul că, din cei 100 de sportivi, una singură este femeie, legendara jucătoare de tenis Serena Williams – cu câștiguri de 29.2 milioane de dolari în perioada menționată.

Sursă foto talksport.com

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...