Pentru turişti şi nu numai. Cât costă accesul la date mobile în lume

Datele mobile sunt tot mai necesare pe parcursul călătoriilor și nu doar pentru a împărtăși fotografiile din vacanță cu familia sau prietenii. Contactarea gazdei pentru a anunța diferite modificări de program, efectuarea unei curse de la/către aeroport, stocarea bagajelor până la check-in sau după check-out, sau pur și simplu găsirea unei benzinării în apropiere sunt doar câteva dintre motivele pentru care internetul mobil poate salva o zi din vacanță, potrivit motorului de căutare momondo.ro.
Economica.net - vin, 25 oct. 2019, 02:22
Pentru turişti şi nu numai. Cât costă accesul la date mobile în lume

Deși în călătoriile în Uniunea Europeană cei mai mulți români nu vor avea probleme privind conexiunea la internet, datorită noilor reguli pentru roaming, atunci când destinația se află în afara Spațiului Economic European accesarea datelor mobile necesită efort suplimentar.

Asia & Subcontinentul Indian

Dintre țările în curs de dezvoltare, în India și Sri Lanka se poate cumpăra cel mai ieftin pachet de date mobile (0,75 dolari/1 GB, respectiv 0,78 dolari/1 GB). În ceea ce privește viteza de descărcare, românii vor simți diferențe considerabile: în Sri Lanka este de 2 ori mai slabă (10,7 Mbps) iar în India vor descărca de 3 ori mai încet (6,8 Mbps) decât acasă (20,6 Mbps).

În Indonezia, Thailanda și Filipine, alte 3 țări din această regiune care atrag mulți români, prețurile sunt puțin mai mari, dar încă acceptabile (3,86 dolari/ 1 GB, 6,3 dolari/ 1GB, respectiv 4,33 dolari/1 GB). Viteza de descărcare în aceste țări este aproximativ de 3 ori mai mică (6,9 Mbps, 5,7 Mbps, respectiv 7 Mbps), prin urmare cei care vor să lucreze de la distanță o pot face, dar este nevoie de puțină planificare pentru a se asigura că sarcinile vor fi rezolvate la timp.

Coreea de Sud este țara cu cel mai rapid internet din lume (52,4 Mbps), dar și prețurile sunt mai ridicate: 15.12 dolari / 1 GB.

 America

Peru, o destinație preferată de români mai ales pentru citadela Machu Picchu, oferă utilizatorilor internet destul de scump (9,04 dolari/ 1 GB) și lent (11,7 Mbps).

Statele Unite ale Americii se bucură de aproximativ aceeași viteză de descărcare (21,3 Mbps) ca țara noastră, dar costul este semnificativ mai ridicat: 12,37 dolari/1 GB.

Canada se află în topul clasamentului din continent privind viteza internetului mobil (42,5 Mbps), iar prețurile sunt asemănătoare celor din SUA: 12,02 dolari/ 1 GB.

Africa și Orientul Mijlociu

Cel mai ieftin internet din continentul african se găsește în Egipt (aprox un dolar/ 1 GB), cu o viteză de descărcare de 8,6 Mbps. Tunisia și Maroc, 2 țări vizitate tot mai des de turiștii români se bucură de internet puțin mai bun (13,4 Mbps, respectiv 11,2 Mbps) și prețuri acceptabile (3,52 dolari/ 1 GB, respectiv 5,19 dolari/ 1 GB).

Cel mai rapid internet se găsește în Qatar (24,6 Mbps) și are un preț rezonabil (4,62 dolari/ 1 GB) ținând cont de dezvoltarea economică a țării din Orientul Mijlociu.

Emiratele Arabe Unite atrag tot mai mulți români care vor să descopere infrastructura care doboară atât de multe recorduri din Dubai, iar rețelele de internet mobil oferă o viteză (19,9 Mbps) apropiată de cea din țara noastră, pentru un preț care a ținut pasul cu atracțiile turistice: 10,23 dolar/ 1 GB. 

Destinație

Prețul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 / 4 stele în noiembrie 2019

Prețul mediu pentru un zbor dus-întors la clasa Economy în noiembrie 2019

Bangkok

57 euro

501 euro

Cairo

58 euro

148 euro

Colombo

58 euro

534 euro

Denpasar

54 euro

594 euro

Doha

51 euro

405 euro

Dubai

65 euro

214 euro

Lima

60 euro

850 euro

Manila

53 euro

485 euro

Marrakech

59 euro

124 euro

Montreal

134 euro

476 euro

New Delhi

52 euro

396 euro

New York

231 euro

386 euro

Seoul

71 euro

528 euro

Tunis

54 euro

295 euro

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...