AFM a aprobat finanţare pentru achiziţia a 475 de autovehicule în Programul „Rabla” pentru persoane juridice

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, 256 de dosare pentru achiziţia a 475 de autovehicule prin Programul "Rabla" destinat persoanelor juridice.
Economica.net - lun, 28 oct. 2019, 14:46
AFM a aprobat finanţare pentru achiziţia a 475 de autovehicule în Programul

Potrivit unui comunicat de presă al AFM, listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestui program sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului „Rabla”.

„Persoanele juridice ale căror dosare de finanţare au fost sau urmează să fie aprobate se pot înscrie la producătorii validaţi până la 20 noiembrie 2019 în Programul „Rabla” şi până la 25 noiembrie 2019 în Programul „Rabla Plus”, termene care trebuie respectate şi în cazul în care se doreşte cumularea primei de casare cu ecotichetul. De asemenea, notele de înscriere în ambele programe sunt valabile până la 25 noiembrie 2019, dată până la care trebuie emise şi facturile de achiziţie a autovehiculelor noi”, se arată în comunicatul citat.

AFM menţionează că datele calendaristice indicate anterior sunt termene procedurale maxime, care nu pot fi depăşite, dar care pot fi devansate la iniţiativa producătorilor validaţi, sens în care persoanele juridice sunt sfătuite să se adreseze din timp acestora, astfel încât să poată beneficia de cele două programe.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...