CFR Călători lansează licitaţie pentru trenuri diesel noi şi se aşteaptă să primească 90% din ramele electrice cumpărate de ARF

CFR Călători lansează licitaţie pentru achiziţia de automotoare diesel noi şi ar urma să primească 90% din automotoarele electrice care vor fi cumpărate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în raport cu cota sa de piaţă, potrivit şefului companiei, Valentin Dorobanţu.
Anemona Andone - mie, 30 oct. 2019, 19:36
CFR Călători lansează licitaţie pentru trenuri diesel noi şi se aşteaptă să primească 90% din ramele electrice cumpărate de ARF

Operatorul naţional de transport feroviar de călători va lansa licitaţie pentru achiziţia a 8-9 trenuri diesel noi, documentaţia fiind acum trimisă la Jurnalul European al Achiziţiilor Publice, a spus miercuri Valentin Dorobanţu, directorul general al CFR Călători.

ECONOMICA.NET a relatat încă din această vară despre planurile companiei privind achiziţionarea de trenuri diesel. CFR Călători a lansat atunci o procedură de consultare a pieţei în vederea cumpărării a 50 de rame diesel.

De asemenea, cel mai mare operator feroviar de transport persoane se aşteaptă să primească 90% din ramele electrice cumpărate de către Autoritatea pentru Reformă Fevoriară. Licitaţia pentru cele 80 de rame cu o valoare estimată de 4,55 miliarde de lei este însă suspendată în prezent, din cauza contestaţiilor.

În ceea ce priveşte achiziţia de vagoane noi de călători, şeful CFR Călători spune că este mai rentabilă modernizarea celor vechi. Programul investiţional al CFR Călători pentru 2019 vizează modernizarea a 54 de vagoane.

Costul modernizării este de circa 500.000 de euro/vagon, de peste trei ori mai mic faţă de cât ar costa un vagon nou, spun reprezentanţii operatorului naţional de transport ferorviar de pasageri.

Cele 54 de vagoane modernizate în anul 2019 vor permite creșterea capacității de preluare a publicului călător, cu peste 3.300 de locuri.

Vagoanele modernizate au dotări moderne: instalaţii de climatizare, amenajare interioară de tip salon, prize 220W, cabine WC cu instalaţie de tip vacuumatic.

„CFR Călători mai are doar 154 de vagoane neclimatizate, sub 10% din numărul total”, au spus reprezentanţii companiei.

În anul 2020, pentru realizarea transportului feroviar de pasageri, CFR Călători estimează o creștere a parcului de vagoane față de anul 2019, cu circa 15%, până la circa 1000 de vagoane în extrasezon şi 1.200 de vagoane în vârf de sezon.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav ...
"Statele Unite resping în mod categoric decizia Curţii (Penale Internaţionale, CPI) de a emite mandate de arestare împotriva unor înalţi responsabili israelieni", a reacţionat joi un purtător......
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul ...
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost suplimentat, joi, de Guvern cu 723 de milioane de lei ...
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor eligibile pentru Programul de digitalizare a administrației publice locale
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că începând de joi va semna primele 1.000 ...