Macron pledează la Shanghai pentru un acord comercial China-SUA care ‘protejează interesele’ altor ţări

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat marţi la Shanghai pentru un acord comercial între China şi SUA "care protejează interesele" altor ţări, începând cu cele din Uniunea Europeană, primul partener economic al Beijingului, relatează AFP, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 05 nov. 2019, 06:46
Macron pledează la Shanghai pentru un acord comercial China-SUA care 'protejează interesele' altor ţări
Într-un discurs susţinut la cea de-a doua ediţie a Târgului Internaţional de Importuri din China, liderul francez a condamnat, fără a-l numi pe omologul său american Donald Trump, recursul la „acţiune militară, la arma tarifară, la legea celui mai puternic”, scrie Agerpres. 

„Războiul comercial nu aduce decât perdanţi”, a spus el, adăugând că disputa China-SUA afectează creşterea economică mondială.

Primele două puteri ale lumii se înfruntă de un an şi jumătate prin creşteri de tarife vamale, dar speră să ajungă la un acord preliminar în noiembrie.

Donald Trump a anunţa deja că, potrivit termenilor acordului, Beijingul se va angaja să cumpere mai multe produse agricole din SUA.

Celebrând în acelaşi timp reuşita economică a Chinei din ultimii 40 de ani, preşedintele francez a făcut apel la Beijing să îşi deschidă mai mult piaţa pentru a corecta dezechilibrele globalizării, care stârnesc o ‘tentaţie de repliere’ printre ţările occidentale.

„Avem nevoie de o mai mare deschidere din partea Chinei şi a pieţei sale”, a spus Macron.

„Crearea de noi legături de echilibru presupune ca procedurile de acces la piaţa chineză să fie accelerate, făcute mai transparente, pentru a permite companiilor străine, în special companiilor inovatoare, să se instaleze în China cu încredere”, a pledat el.

„Acest lucru presupune ca firmele noastre să poată beneficia de căi de recurs, de un tratament egal în accesul la subvenţii şi la pieţele publice”, a precizat el.

În opinia sa, „au fost făcute multe lucruri în ultimii ani” de către Beijing, în special prin „importante reduceri tarifare” sau „reforme în sectorul financiar”. Însă „facem apel la consolidarea şi aprofundarea lor”, a mai spus liderul francez.

În a doua sa vizită în doi ani în China, Macron este însoţit de directorii principalelor companii franceze active în cea mai populată ţară din lume, precum şi ai unor companii care încearcă să pătrundă pe piaţa chineză, dar care se izbesc uneori de bariere importante.

„Uşa Chinei se va deschide şi mai mult”, a dat asigurări preşedintele chinez Xi Jinping, care a inaugurat târgul.

El a făcut de asemenea apel la o „opoziţie fermă faţă de protecţionism şi unilateralism”, în contextul în care Beijingul se află în dispută cu Washingtonul. 

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...