ANRE nu mai aşteptă decizia Guvernului sau Parlamentului de modificare a OUG 114: începe re-liberalizarea pieţei de electricitate la 1 ianuarie

Pentru că România intră în criză de timp şi trebuie să respecte termenul de 1 ianuarie când intră în vigoare regulamentul pieţei europene, ANRE a găsit soluţia: nu mai aşteaptă după Guvern sau Parlament să modifice OUG 114, ci o modifică de facto, prin schimbarea unui Ordin.
Mihai Nicuţ - mar, 05 nov. 2019, 08:51
ANRE nu mai aşteptă decizia Guvernului sau Parlamentului de modificare a OUG 114: începe re-liberalizarea pieţei de electricitate la 1 ianuarie

“Putem modifica Ordinul 10 al ANRE. Am ajuns la concluzia că forma actuală a OUG 114 permite aprobarea calendarului de dereglementare. Săptămâna aceasta vom lansa în dezbatere publică un nou proiect de Ordin, fie vom abroga Ordinul 10, fie îl vom modifica”, a declarant vicepreşedinterle ANRE, Zoltan Nagy-Bege, la conferinţa anuală a (Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică (AFEER).

Efectul schimbării legislaţiei secundare va fi exact cel despre care am mai relatat: de la 1 ianuarie, Furnizorii de Ultimă Instanţă vor primi de la producătorii reglementaţi 60% din cantităţile necesare pentru consumul populaţiei, de la 1 iulie 40%, iar de la 1 ianuarie 2021 20%, urmând ca la 1 aprilie 2021 piaţa să fie complet liberalizată, iar ANRE să nu mai avizeze nici preţurile finale pentru populaţie.

“Speranța mea este ca, la 1 iulie 2021, să avem o piață de energie electrică complet liberă, pe retail și engros, și, până atunci, să putem pregăti piețele să fie suficient de mature ca să nu mai existe nicio problemă”, a declarat vicepreşedintele ANRE.

Bege a explicat că ANRE se vede obligată să acţioneze astfel pentru că nu mai are timp să creeze legislaţia secundară care ar trebui emisă după ce Guvernul sau Parlamentul ar legifera modificarea OUG 114.

“În luna iulie, s-au întâmplat două lucruri importante. Am primit avizul motivat de la Comisia Europeană şi a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE regulamentul 943 şi directiva 944. Am trimis informări către Parlament, către Guvern, am atras atenţia că trebuie luate nişte decizii urgente pentru a se evita anumite efecte negative ale acestor acte normative. Au trecut patru luni şi lucrurile nu s-au schimbat cu absolut nimic. Am elaborat proiecte de acte normative, proiect de OUG şi de lege, agreate de Comisia Europeană, sper ca acest Guvern care s-a instalat ieri va avea puterea să ia aceste măsuri”, a spus Bege.

Însă nu mai este timp.

“Timpul ne presează foarte mult. Dacă Guvernul va rezolva problema în două-trei  săptămâni, acesta fiind un termen optimist, avem dificultăţi în a respecta termenul nostru de 30 de zile de dezbatere publică. În Parlament, procesul este şi mai lung, şi este imposibil să adaptăm legislaţia secundară înainte de 1 ianuarie”, a explicat Bege necesitatea de a se scurta termenele.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...