Anchetă DIICOT la Programul Casa Verde- fotovoltaice. Totuşi, acesta reîncepe miercuri

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională va fi reluat începând de miercuri, 6 noiembrie 2019, ora 10:00, dată de la care instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică, potrivit Administraţiei Fondului de Mediu. Asta chiar dacă Ministerul Dezoltării a confirmat existența unui dosar penal întocmit de DIICOT referitor la o posibilă fraudă informatică ce a apărut la debutul programului derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) care a fost suspendat la doar șase ore de când a început. Deși cercetarea pernală este în curs, programul va fi reluat în data de 6 noiembrie, fără ca AFM să schimbe vreuna din condiții.
Economica.net - mie, 06 nov. 2019, 06:54
Anchetă DIICOT la Programul Casa Verde- fotovoltaice. Totuşi, acesta reîncepe miercuri

 

Filmul scandalului:

Ministerul Dezoltării a răspuns unei solicitări făcute de Greenpeace România și care a fost publicată pe pagina de Facebook “Protecția Prosumatorului”.

Iată întâi ce a scris MDRAP:

“Ca urmare a aparitiei unei suspiciuni in privinta conformitatii introducerii cererilor de finantare in aplicatia informatica, Administratia Fondului pentru Mediu a dispus suspendarea Programului si, implicit a blocat accesul in aplicatia informatica.

Dupa constatarea unei posibile fraude din partea unuia dintre instalatorii validati, Administratia Fondului pentru Mediu a sesizat Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, care a deschis dosarul nr. 2991/D/P/2019, aflat, in prezent, in cursul urmaririi penate, MDRAP-AMPOR fiind doar ulterior informat despre acest demers.

In aceasta situatie, fata de competentele si atributiile MDRAP-AMPOR, sunt incidente prevederile art. 45, alin. (4) din OUG nr. 66/2011 cu modificarile si completarile ulterioare, neputandu-se pronunta pana la finalizarea verificarilor efectuate de catre organele de cercetare penala cu privire la caracterul penal sau nepenal at faptei incriminate.

Referitor la deblocarea programului, MDRAP-AMPOR a informat Administratia Fondului pentru Mediu ca, in baza prevederilor art. 9, lit. (j) din OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, (care precizeaza ca sumele necesare pentru plata cheltuielilor solicitate de beneficiori prin cereri de rambursare/cereri de plata, pentru  care  a  fost formulata o sesizare de frauda, se pot achita pana la punerea in miscare a actiunii penale), are posibilitatea deblocarii Programului, urmand ca, in cazul confirmarii suspiciunii de frauda, MDRAP – AMPOR sa recupereze intreaga finantare afectata de la Administratia Fondului pentru Mediu, acesta (find in drept beneficiarul in relatia contractuala cu MDRAP”.

Așadar, cu câteva zile înainte ca programul să reînceapă în aceleași condiții, Ministerul Dezoltării a confirmat că există un dosar penal la DIICOT, iar dacă suspiciunile de fraudă se vor confirma, AFM va trebui să ramburseze sumele.

Amintim că, deși solicitat de noi de multă vreme, DIICOT încă nu a comunicat dacă există sau nu un asemenea dosar legat de programul AFM.

Detalii despre acest lucru, aici:

Tăcere a procurorilor în problema suspiciunilor de fraudă din programul „Casa Verde Fotovoltaice”, care va fi reluat în aceeași formă deși a fost oprit exact din această cauză

Prin programul guvernamental Casa Verde Fotovoltaice, se acordă o subvenție în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei pentru persoanele fizice care doresc să își monteze instalaţii fotovoltaice.

Programul se derulează prin firme de instalatori care au fost autorizate de AFM în prealabil, care întocmesc dosarele pentru persoanele fizice interesate și le depun pentru finanțare la AFM, într-o aplicație informatică la care au acces toți. Subvenția de la stat este de 20.000 de lei pentru fiecare sistem fotovoltaic. Această sumă se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. Prin program se finanţează proiecte privind instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 3kWp. Bugetul acestui program asigură instalarea a circa 30.000 de sisteme fotovoltaice, în ordinea depunerii dosarelor în aplicația informatică.

Ce s-a întîmplat pe 10 septembrie

Aplicația informatică prin care cele 245 de firme agreate puteau depune proiectele de finanțare a instalării de panouri fotovoltaice prin programul AFM a fost închisă pe 10 septembrie, în aceeași zi în care a fost deschisă, la doar șase ore și jumătate de la debutul programului.

Au fost introduce circa 13.000 de dosare în aplicație, Banii erau alocați pe fiecare din regiunile de dezvoltare ale ţării, iar fondurile pentru zona Olteniei au fost epuizate. Suspiciunile arată că a existat cel puţin o firmă de instalatori care a încălcat regulile,încărcând în aplicaţie, cu ajutorul unui soft dosarele de finanţare mult mai rapid decât celelalte şi aşa s-ar explica epuizarea rapidă a fondurilor în zona Olteniei. AFM a închis aplicația și a spus că face verificări. Programul a fost oprit și va fi reluat pe 6 noiembrie, după cum a anunțat AFM în 30 octombrie. Însă, dosarele introduce deja în 10 septembrie sunt considerate acceptate.

“Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării.

Persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până în data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiția ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică”, a informat AFM într-un comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...