„O deteriorare a deficitului bugetar bineînţeles că ne îngrijorează. Sperăm să nu se întâmple. Aşteptăm discuţii constructive cu Ministerul de Finanţe, cu noul ministru de Finanţe, cu Guvernul. Am avut deja consultări cu Consiliul Fiscal. Nu ne-am schimbat poziţia. Poziţia noastră am spus-o şi în engleză pentru agenţiile străine „contain and gradual adjust”. Deci nu ne repezim în majorări de impozite sau în măsuri din acestea brutale care să afecteze creşterea economică pentru că dacă am face aşa vom continua, de fapt, politica prociclică”, a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă este îngrijorat de efectul majorării pensiilor asupra deficitului bugetar.
El a menţionat că se iese greu dintr-o politică prociclică, dar nu este imposibil.
„Faptul că am spus că suntem îngrijoraţi nu înseamnă că suntem speriaţi. Să nu transmiteţi acest mesaj. Este un mesaj de vigilenţă, de concentrare pe găsirea unor soluţii viabile şi care să nu accentueze dezechilibrele”, a afirmat Mugur Isărescu.
Întrebat despre volatilitatea cursului de schimb leu – euro, guvernatorul BNR a afirmat că evoluţia leului a fost mai stabilă decât a forintului maghiar, care s-a mişcat cu 3% faţă de leu, care a fluctuat cu 1% în ultima lună.
Ministrul Finanţelor, Flrin Cîţu, a declarat miercuri că execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare iar la 10 luni vom avea tot creştere pe deficit.
Bugetul general consolidat a încheiat primele nouă luni din acest an cu un deficit în creştere la 2,6% din Produsul intern brut, respectiv 26,97 miliarde de lei, cifră care reprezintă o majorare de 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate recent de Ministerul Finanţelor Publice.