Firea: Nu se va întrerupe furnizarea agentului termic, indiferent de situaţia juridică-financiară a RADET şi a ELCEN

Furnizarea agentului termic nu se va întrerupe sub nicio formă, indiferent de situaţia juridică-financiară a RADET şi a ELCEN, a declarat miercuri primarul general, Gabriela Firea, după ce ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că regia ar putea intra în faliment începând de luni.
Economica.net - mie, 06 nov. 2019, 16:00
Firea: Nu se va întrerupe furnizarea agentului termic, indiferent de situaţia juridică-financiară a RADET şi a ELCEN

„Îi asigur pe bucureşteni că, indiferent de situaţia juridică-financiară, atât a RADET, care este la Primărie, cât şi a ELCEN, care este la Guvern, nu se va întrerupe furnizarea agentului termic sub nicio formă în Bucureşti. Pentru simplul motiv că apa caldă şi căldura constituie infrastructură critică şi are o legislaţie în vigoare aparte care garantează livrarea. Că sunt anumite opriri, punctuale, pentru înlocuiri de conducte sau pentru repararea unor avarii este altceva – lucru pe care noi îl comunicăm de fiecare dată către cetăţeni. Dar sub nicio formă nu se va întâmpla cum a anunţat acest nou ministru incompetent al Energiei, că luni judecătorul sindic va declara falimentul RADET, dumnealui bucurându-se şi râzând, uitând că şi ELCEN este în aceeaşi situaţie, în oglindă, şi asta înseamnă şi falimentul ELCEN”, a spus primarul general, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai conducerii şi sindicatului reprezentativ ai Societăţii de Transport Bucureşti.

Primarul general l-a criticat pe noul ministru pentru faptul că i-a speriat pe cetăţeni prin declaraţiile sale, amintind că 1.800.000 de bucureşteni sunt racordaţi la RADET. De asemenea, i-a reproşat faptul că anticipează o decizie a justiţiei.

„A ieşit noul ministru al Energiei, lângă noul premier al României, să îi sperie pe bucureşteni că vor rămâne în această iarnă fără apă caldă şi căldură, anunţând de la nivelul de ministru politic faptul că luni RADET va intra în faliment. Stau să mă întreb în ce ţară trăim, în care un ministru numit politic ştie cum se va înfăptui justiţia luni. Îi dau o veste proastă acestui ministru al Energiei incompetent şi repetent. În cazul în care – Doamne fereşte – RADET intră în faliment, automat intră şi ELCEN în faliment, care – poate nu a aflat, îl informez eu pe această cale – că este în răspunderea domniei sale, ca ministru. Mult mai normal era ca acest nou ministru să citească legislaţia, reglementările, să se informeze şi pe urmă să facă declaraţii ce din coadă or să sune”, a spus Firea.

RADET ar putea intra luni în faliment, iar Primăria Capitalei trebuie să fie pregătită pentru această situaţie, a afirmat, miercuri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la preluarea mandatului.

„Mâine vom avea o întâlnire pe această temă şi eu vrea ca Primăria să fie foarte conştientă că s-ar putea ca luni să fie declarat falimentul RADET. ELCEN este pregătită să livreze energie termică, însă trebuie ca Primăria să fie pregătită, să găsim soluţia cine să cumpere acel agent termic, Primăria direct… Primăria să se asigure că toate subvenţia către ELCEN este plătită. (…) Sper să nu se ajungă la falimentul RADET, însă Primăria trebuie să fie pregătită şi pentru această eventualitate”, a adăugat Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...