BRM: Piaţa SPOT a gazelor naturale a înregistrat, în 7 noiembrie, cel mai redus preţ al ultimelor 6 luni, de 59 lei/MWh

Piaţa SPOT a gazelor naturale din România operată de BRM a înregistrat, în 7 noiembrie, cel mai redus preţ al ultimelor 6 luni, respectiv 59 lei/MWh, se arată într-un comunicat al Bursei Române de Mărfuri remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 11 nov. 2019, 16:07
BRM: Piaţa SPOT a gazelor naturale a înregistrat, în 7 noiembrie, cel mai redus preţ al ultimelor 6 luni, de 59 lei/MWh

„Preţul gazelor naturale pe piaţa spot a scăzut sub preţul reglementat de 68 de lei, cunoscând o evoluţie net descrescătoare în ultima perioadă. Pe platforma SPOT (produse termen scurt), preţul mediu ponderat al lunii noiembrie a fost de 65,38 lei/MWh, preţ substanţial mai mic decât cel obţinut în octombrie, respectiv 91,46 lei/MWh. Preţurile pe platforma SPOT în luna noiembrie au variat între 59 de lei/MWh şi 96,1 lei/MWh”, precizează sursa citată.

Potrivit BRM, pe platforma GasForward (produse termen mediu şi lung), preţurile au variat între 87 şi 123 lei/MWh. Preţurile apropiate de pragul de 90 de lei (preţuri mult mai mici decât cele obţinute in perioada anterioară) au rezultat din activele livrate în luna noiembrie (activele de tip WEEK).

„Aşadar, putem observa o scădere considerabilă a preţului pe piaţa de interes public a tranzacţionării de gaze naturale, care se poate datora atât temperaturilor ridicate, dar şi stabilizării preţurilor ca urmare a previzionării anulării efectelor nefavorabile ale OUG 114/2018”, se mai arată în comunicat.

Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înfiinţată în noiembrie 1992. Activitatea BRM este reglementată de Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri şi de Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital. BRM organizează mai multe tipuri de pieţe de interes public, activitatea principală fiind axată pe Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor.

Pe Piaţa la disponibil se tranzacţionează în ringurile bursiere gaze naturale, energie electrică, produse petroliere, cărbune, procesare combustibili, certificate CO2, mărfuri generale, materiale de construcţii, legume, fructe, cereale.

Pe Piaţa licitaţiilor se derulează proceduri de achiziţii, vânzări, închirieri.

Te-ar mai putea interesa și
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile palestiniene de a ajunge la audienţă prin intermediul acestei reţele......
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...
Ford schimbă  șeful calității, după un an catastrofal
Ford schimbă șeful calității, după un an catastrofal
Ford Motor numește un nou șef de calitate, a confirmat compania miercuri, în timp ce producătorul auto lucrează pentru ...