Potrivit informaţiilor postate pe portalul Tribunalului Alba, instanţa a admis, luni, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către o familie dintr-o suburbie a municipiului Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtele Impresa Pizzarotti (Italia), CNAIR şi SC Pomponio Construcţii SRL.
„Obligă pârâtele să monteze în regim de urgenţă panouri fonoabsorbante şi să îndeplinească măsurile pentru izolarea fonică a imobilului proprietatea reclamanţilor situat administrativ în Alba Iulia, Oarda de Sus (…), – cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare, ecranarea imobilului de şantierul organizat în imediata apropriere a locuinţei reclamanţilor cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse prin autorizaţia de construire, acordul de mediu, studiu de impact, contract de execuţie aferente obiectivului de investiţii Autostrada Sebeş – Turda Lotul 1 – punct de lucru Oarda de Sus – în zona imobilului proprietatea reclamanţilor”, se arată în minută.
Decizia este „definitivă, provizorie şi executorie de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen”.
Familia în cauză se confruntă cu o situaţie absurdă. Astfel, în urma modificării planului urbanistic, linia de demarcaţie între intravilan şi extravilan străbate casa, care, odată ce construcţia autostrăzii va fi finalizată, se va găsi lângă pilonii unui pod.
„În urma hotărârii de Consiliu Local nr. 158 din 30 mai 2014, suntem în extravilanul localităţii Oarda, dar nu suntem notaţi ca fiind în extravilan la Cartea funciară şi la Taxe şi impozite. Am cerut un certificat de urbanism, unde am constatat că din totalul de 1.140 metri pătraţi 850 de metri pătraţi sunt în extravilan şi 290 de metri pătraţi în intravilan. Linia aceea de demarcaţie trece prin construcţie, prin camere”, a declarat, anul trecut, proprietara.
Familia a susţinut, în repetate rânduri, că nu se respectă acordul de mediu, existând atât un disconfort sonor, prin poluare fonică, cât şi mult praf din cauza lucrărilor.
Casa se află practic pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda, care are o lungime de 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului.
Ce spune CNAIR
Sentința Tribunalului Alba hotărăște încetarea temporară a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 1, în zona imobilului proprietatea reclamanţilor, lucrările desfășurându-se în continuare pe restul șantierului;
Imobilul menționat nu este pe culoarul de expropriere, iar proiectul construcției acestui lot de autostradă nu a fost modificat din cauza imobilului respectiv;
CNAIR a solicitat în repetate rânduri Antreprenorului să efectueze măsurători ale zgomotului și să monteze în regim de urgență panouri fonoabsorbante omologate, astfel încât nivelul zgomotului în zona afectată să fie redus până la limitele admise conform acordului de mediu;
Cerințele de mediu sunt parte integrantă din obligațiile contractuale ale Antreprenorului;
Având în vedere că măsurile de remediere a acestei probleme sunt în sarcina constructorului, automat și eventualele daune stabilite de instanțele judecătorești vor fi suportate tot de către acesta și nu de către CNAIR;
Compania solicită Inginerului și Antreprenorului să prezinte urgent un raport cu situația exactă din teren în acest punct, cu măsurile întreprinse până în acest moment, precum și cu cele ce urmează a fi efectuate până la remedierea situației.