Hong Kong confirmă că economia a intrat în recesiune, pentru prima dată din 2008

Hong Kong a intrat în recesiune în trimestrul trei din 2019, pentru prima dată de la criza financiară globală, arată datele guvernamentale publicate vineri, pe fondul manifestaţiilor menite să denunţe regresul libertăţilor şi ingerinţa tot mai mare a Beijingului în problemele regiunii semiautonome, dar şi al efectelor războiului comercial dintre SUA şi China, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 15 nov. 2019, 09:59
Hong Kong confirmă că economia a intrat în recesiune, pentru prima dată din 2008

Protestele din Hong Kong au început în data de 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, şefa Guvernului local, Carrie Lam, a cedat în faţa uneia dintre revendicările demonstranţilor, anunţând la 4 septembrie retragerea integrală a proiectului de lege contestat, măsură aprobată în 23 octombrie şi de Parlament. Totuşi, Lam nu a reuşit să reducă nemulţumirile demonstranţilor, care solicită crearea unei comisii de anchetă independente cu privire la violenţele poliţiei şi la reforma electorală.

În trimestrul trei din 2019, economia s-a contractat cu 3,2%, după un declin de 0,4% în precedentele trei luni, conform datelor revizuite publicate vineri. Economiştii vorbesc de o „recesiune tehnică” dacă PIB-ul se contractă două trimestre consecutiv.

Comparativ cu trimestrul trei din 2018, economia a înregistrat o scădere de 2,9% în perioada iulie-septembrie 2019. Cifra reprezintă cel mai slab rezultat pentru hub-ul financiar asiatic de la criza financiară globală 2008/2009.

În condiţiile în care nu se întrevede o încheiere a protestelor, analiştii avertizează că Hong Kong-ul s-ar putea confrunta cu un declin mai accentuat şi mai îndelungat decât în timpul crizei.

„Cererea internă s-a redus semnificativ în trimestrul trei din 2019, turbulenţele afectând activităţile legate de consum şi reducând activitatea economică, dar şi încrederea oamenilor de afaceri”, precizează autorităţile.

Acestea au revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei în acest an, când ar urma să se înregistreze un declin de 1,3%, faţă de o scădere de 0-1% previzionată anterior. Ar fi primul recul anual din 2009.

Turiştii şi-au anulat rezervările, retailerii se confruntă cu un declin semnificativ al vânzărilor, iar piaţa bursieră este afectată din cauza scăderii încrederii oamenilor de afaceri. În plus, încetinirea economiei chineze şi efectele războiului comercial dintre SUA şi China contribuie la scăderea activităţii economice în Hong Kong. Acesta este unul din cele mai importante hub-uri financiare ale lumii, activele băncilor, fondurilor de investiţii şi cele de administrare a averii depăşind 6.000 de miliarde de dolari.

Numărul companiilor care se aşteaptă la înrăutăţirea mediului de afaceri în trimestrul patru din 2019 aproape s-a dublat faţă de precedentele trei luni, conform unui studiu realizat în rândul a 540 de firme locale.

Sub presiunea manifestaţiilor, administraţia din Hong Kong a venit cu o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, inclusiv reduceri de taxe şi subvenţii.

Te-ar mai putea interesa și
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi dintre cei care locuiesc cu alte persoane sunt constant obosiţi, arată un......
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...