Isărescu: Economia s-a dezvoltat cel mai rapid după 2000. Avem o înclinaţie să apăsăm cam tare pe acceleraţie şi poate apare derapajul

Economia României s-a dezvoltat cel mai rapid după anul 2000, dar avem o înclinaţie să apăsăm cam tare pe acceleraţie, să nu fim prudenţi şi apare derapajul care înseamnă divergenţă, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 18 nov. 2019, 10:02
Isărescu: Economia s-a dezvoltat cel mai rapid după 2000. Avem o înclinaţie să apăsăm cam tare pe acceleraţie şi poate apare derapajul

„Suntem acum, la sfârşitul anului, în al nouălea an de creştere economică. Este o performanţă şi aceasta este categoric în conflict cu bătălia mediatică. Avem ape învolburate şi competiţia electorală… O să spuneţi, bun, Statele Unite este în al 11-lea an de creştere economică, dar noi trăim în Europa. Chiar după nouă ani de creştere neîntreruptă, întrebarea care se pune este: economia românească e mai competitivă, mai concurenţială acum, suntem pe un drum bun? Şi aici încep nuanţele şi, uneori, şi diferenţele… Ceea ce cred eu că trebuie să facem este să ne canalizăm toate eforturile pentru o creştere economică sustenabilă bazată pe competitivitate sporită. Aici, categoric, avem multe lucruri de făcut. În primul rând, ar trebui să vedem ceea ce este o creştere economică sustenabilă. Termenul sustenabil trebuie să capete un conţinut adevărat. Ne batem toţi pentru convergenţă, să ne apropiem de zona euro, de Europa Occidentală. Când ne grăbim spre convergenţă nu trebuie să uităm, însă, divergenţa. Cam asta ar fi esenţa creşterii sustenabile. Este adevărat că ne-am dezvoltat cel mai rapid după anul 2000, dar avem o înclinaţie să apăsăm cam tare pe acceleraţie, să nu fim prudenţi, iar derapajul înseamnă divergenţă. În ceea ce priveşte convergenţa reală, am făcut paşii cei mai rapizi, după anul 2000. Văd că nu ne place să vedem această realitate. Ne plac lucrurile nete, colorate, tuşate”, a spus Isărescu.

În viziunea Guvernatorului BNR, concurenţa şi competitivitatea sunt două concepte care trebuie să fie elemente complementare, deoarece pot aduce efecte benefice pentru economie şi societate.

„Concurenţa şi competitivitatea, dacă sunt la un nivel ridicat, nu pot decât să aibă un efect benefic pentru economie şi societate. Aceste două concepte sunt indiscutabil legate. Creşterea concurenţei duce la creşterea competitivităţii şi ambele sunt expresia funcţionării normale a unei companii într-o economie de piaţă. O legătură între concurenţă şi competitivitate, împreună cu alte elemente ale economiei de piaţă, alte componente, instituţii, împing lucrurile spre bine. Maniera în care este organizată societatea, economia şi, mai ales, elementul de concurenţă şi competitivitate, este esenţială. Pentru reuşita acestei sinergii este nevoie nu doar de companii, de firme mari sau mici în economia românească, care să intre în această luptă, uneori dură, a concurenţei, pentru o competitivitate mai ridicată, ţine de multe alte lucruri, în special de instituţii solide care să poată să acţioneze independent, iar dintre acestea Consiliul Concurenţei are un rol extrem de important, ca şi Camera de Comerţ”, a menţionat Mugur Isărescu.

Acesta a adăugat că multe dintre rezultatele economice bune înregistrate de România au fost catalizate, după anul 2000, de calitatea de membru al Uniunii Europene, şi deşi o ţintă este intrarea în zona euro, „nu este cazul să ne grăbim”.

„Întrebarea, care nu este formulată direct, dar la care cred că această conferinţă va răspunde, este cât de departe sau de aproape suntem noi, după 30 de ani, de această sinergie a binelui? Este adevărat că economia României s-a schimbat enorm în ultimii ani, mai ales după criză. S-au făcut şi reforme şi schimbări instituţionale, dar s-au făcut şi paşi înapoi. Asta este realitatea… Multe dintre rezultatele noastre bune au fost catalizate de calitatea noastră de membri ai Uniunii Europene. Cam din 2000. catalizatorul nostru principal a fost Uniunea Europeană, în domeniul economic. Eu sper că multe alte progrese necesare vor fi catalizate de efortul de a intra în zona euro, chiar dacă nu ne grăbim. Şi nu este cazul să ne grăbim… Uitaţi ce fac ungurii, polonezii care chiar contestă apartenenţa la zona euro deschis, care spun că euro a fost eroare strategică”, a punctat oficialul BNR.

Consiliul Concurenţei organizează, luni, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), conferinţa cu tema „Mediul concurenţial şi competitivitatea în sectoare cheie ale economiei româneşti’.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...