Vor fi de asemenea limitate transferurile financiare către străinătate doar la cuantumul „cheltuielilor personale urgente”, mai menţionează ABL, fără alte precizări. Aceeaşi asociaţie le-a cerut cetăţenilor libanezi să folosească moneda locală, lira libaneză, pentru toate tranzacţiile financiare.
În Liban cea mai mare parte a produselor de larg consum sunt importate, iar moneda folosită preponderent în tranzacţiile externe este dolarul american.
Sucursalele băncilor erau în continuare închise luni în această ţară în urma unei greve declanşate săptămâna trecută de funcţionarii bancari, ce se plâng că primesc ameninţări din partea clienţilor.
Libanul este marcat de o lună de proteste masive împotriva clasei politice acuzată de corupţie şi incompetenţă. Această criză a determinat scăderea ratingului datoriei naţionale sub categoria „junk”. Libanul are o datorie publică echivalentă cu 148% din PIB.
Premierul Saad Hariri a demisionat în urma protestelor, dar preşedintele Michel Aoun nu a numit încă un nou premier, iar în acest timp manifestaţiile nu contenesc.