Pesta porcină africană se extinde în Polonia

În regiunea Lubuskie din Polonia au murit de pestă porcină africană 20 de mistreţi în ultimele zile, au anunţat miercuri autorităţile veterinare, transmite DPA citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 20 nov. 2019, 13:26
Pesta porcină africană se extinde în Polonia

Aproximativ 150 de soldaţi şi 100 de voluntari căutau miercuri pe o suprafaţă de 340 kilometri pătraţi alţi mistreţi morţi, pentru a elimina carcasele potenţial infectate, a declarat pentru DPA şeful Consiliului agricol al regiunii Lubuskie, Stanislaw Mysliwiec.

De asemenea, ministrul polonez al Agriculturii, Krzysztof Ardanowski, a explicat că autorităţile analizează cum a apărut focarul în zonă, deoarece mistreţii infectaţi au fost găsiţi la 330 de kilometri de alte zone în care s-au înregistrat cazuri de pestă porcină africană.

Carcasele mistreţilor au fost găsite într-o zonă acoperită cu păduri, departe de ferme, a afirmat Ardanowski.

Autorităţile au finalizat deja construcţia unui gard în zona afectată şi intenţionează să mai construiască unul, mai lung, pentru a stopa răspândirea epidemiei.

Regiunea Lubuskie este la graniţa cu Germania, cel mai mare producător european de carne de porc, precum şi în apropiere de regiunea Wielkopolskie, responsabilă pentru o treime din producţia Poloniei, a informat publicaţia Rzeczpospolita.

Pentru pesta porcină nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...