România este deja importator net de electricitate în 2019, o premieră a ultimilor ani. Datele oficiale după nouă luni

După importurile masive de energie electrică din august și septembrie, România este acum în poziția de importator net de energie electrică în 2019, potrivit datelor Transelectrica.
Mihai Nicuţ - mie, 20 nov. 2019, 19:50
România este deja importator net de electricitate în 2019, o premieră a ultimilor ani. Datele oficiale după nouă luni

După primele nouă luni ale anului, România înregistrează un sold negativ în comerțul cu energie electrică de circa 759 GWh, pe fondul unor importuri mari în lunile august și septembrie. În fiecare dintre aceste două luni, importurile lunare au fost de peste 500 GWh (515, și, respectiv 501 GWh), ceea ce, coroborat cu situația absolut atipică a importului net din luna iulie, a condus la această situație: după primele nouă luni din an, România este importator net de energie electrică.

Este puțin probabil ca situația să se schimbe până la finalul anului, în condițiile în care precipitațiile sunt destul de puține, iar prognoza nu este prea îmbucurătoare pentru prima lună de iarnă. Atenuarea ar putea veni din faptul că nu se înregistrează temperaturi peste mediile multianuale, deci consumul este relativ redus, pe de o parte, și pe de cealaltă parte, crește generarea în centralele pe gaze, din mai multe motive: prețurile mai bune, funcționarea cogenerării urbane, obligațiile pentru piața reglementată din această perioadă a centralei de la Brazi.

Totuși, situația previzibilă este ca, la finalul anului 2019, România să fie în poziția de importator net de energie electrică, fiind totuși greu de crezut că în trei luni producătorii români ar putea produce cu 0,75 TWh în plus față de consumul național.

Este o premieră a ultimilor 6 ani-în 2012 România a importat 248 GWh de electricitate. Situația din ultimii ani s-a degradat rapid, în condițiile în care, cu doar trei ani în urmă, în 2016, România a exportat 5 TWh de energie electrică.

Cine și cât a produs în primele nouă luni

Producția totală de energie electrică a fost de 42,19 TWh. Termocentralele au fost prima sursă de generare, cu 15,2 TWh (lignit 8,56 TWh, huilă 0,56 TWh, gaze 2,44 TWh), urmate de hidrocentrale, cu 12,8 TWh, și de centrala nucleară de la Cernavodă (7,52 TWh). Regenerabilele au livrat în sistem 6,6 TWh, dintre care 4,82 din turbinele eoliene și 1,5 TWh din panourile fotovoltaice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...