Ministrul Muncii: Poştaşii primesc de la liderii de sindicat indicaţii să îndemne pensionarii să voteze un anumit partid

Angajaţi din Poşta Română care livrează pensiile primesc indicaţii politice de la liderii de sindicat din cadrul companiei, pentru a transmite pensionarilor să voteze un anumit partid, a declarat miercuri ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Economica.net - mie, 20 nov. 2019, 16:16
Ministrul Muncii: Poştaşii primesc de la liderii de sindicat indicaţii să îndemne pensionarii să voteze un anumit partid

Aceasta a precizat că a avut o întrevedere, marţi, cu directorul Poştei Române şi cu secretarul-general al Casei Naţionale de Pensii, în care a cerut ca poştaşii să-şi facă datoria şi să transmită oamenilor pensiile potrivit legii, fără comentarii politice.

„Am atras atenţia directorului Poştei că liderii de sindicat din această instituţie se ocupă mai mult cu politica şi cu întreţinutul unei atmosfere tensionate în interiorul lucrătorilor Poştei Române. Sunt oameni care sunt membri de sindicat şi care primesc de la liderii de sindicat indicaţii politice. Acestor lideri de sindicat le spun să se întoarcă la treaba pe care o au de făcut şi să o facă cu rigurozitate, fără niciun fel de amestec cu viaţa politică”, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a acuzat că unii poştaşi îi îndeamnă pe pensionari să voteze un anumit partid.

„Am solicitat directorului Poştei Române, respectiv secretarului general al Casei Naţionale de Pensii, să vină la o discuţie, ca urmare a nenumăratelor semnale pe care le-am primit de la pensionari care primesc pensia la poartă, în cash, cu privire la întârzierea unor plăţi în plata pensiilor, respectiv la faptul că unii poştaşi, în această perioadă, în loc să se rezume la ceea ce scrie în fişa postului, şi anume să livreze pensia pensionarului, întreţin o comunicare cu pensionarul îndemnând să voteze un anumit partid. Pe mine mă interesează ca Poşta Română să-şi respecte contractul pe care îl are cu Casa de Pensii. Primesc din partea poştaşilor foarte multe mesaje, din care deduc că sunt din cei 25.000 de poştaşi o foarte bună parte dintre aceştia care îşi fac treaba. Mă interesează ca fiecare pensionar să-şi primească pensia la timp, nu să se afle în situaţia de a primi din partea poştaşului şi sfaturi politice cu cine trebuie să voteze”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a subliniat că aceste cazuri au loc în special în fiefurile PSD din ţară.

„Există un istoric al relaţiei dintre sindicatul Poştei şi PSD. Am cerut să se oprească orice fel de asemenea legătură între factorii poştali şi PSD şi de fapt să se oprească orice legătură cu orice partid politic. (…) Nu mi se pare o activitate menită să întărească credibilitatea Poştei Române aceea de a semna un protocol între sindicatul Poştei Române şi PSD. Am nenumărate semnale din toate părţile, dar mai ales din zonele conduse de lideri PSD puternici, care înţeleg să folosească toate pârghiile pentru a face campanie electorală”, a spus Violeta Alexandru.

Ea a menţionat că i-a cerut directorului Poştei Române să o informeze săptămânal, în intervalul 1- 20 ale lunii, perioada în care se livrează pensiile în ţara, asupra situaţiei pensiilor livrate, respectiv să-i semnaleze eventualele întârzieri şi să-i explice cauzele.

Totodată, ministrul a reiterat că pensiile vor fi plătite de Guvern conform legii.

„Vă asigur că pensiile şi salariile se vor plăti aşa cum scrie în lege”, a subliniat Violeta Alexandru.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...