Lagarde: Zona euro trebuie să susţină cererea internă

Zona euro trebuie să susţină cererea internă, inclusiv prin majorarea investiţiilor publice, pentru a putea rezista la degradarea conjuncturii în exteriorul frontierelor sale, a declarat vineri noul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, informează Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 22 nov. 2019, 09:44
Lagarde: Zona euro trebuie să susţină cererea internă

Luând cuvântul la o conferinţă bancară organizată la Frankfurt, Lagarde a început prin a enumera problemele cu care se confruntă zona euro, precum tensiunile comerciale şi incertitudinile geopolitice dar şi o tranziţie de la investiţii la consum şi de la producţie la servicii.

„Europa trebuie să inoveze şi să investească pentru a răspunde la aceste provocări şi a-şi păstra competitivitatea pe termen lung”, a avertizat Lagarde în primul său discurs în calitate de preşedinte al BCE. „Răspunsul constă în convertirea celei de-a doua mari economii a lumii într-una care este deschisă faţă de lume dar încrezătoare în ea însăşi, o economie care să utilizeze în mod deplin potenţialul Europei pentru a favoriza o creştere a nivelului cererii interne şi a creşterii pe termen lung”, a spus Lagarde.

Dacă ţările europene „stimulează creşterea prin investiţii în sectoarele productive ale economiei, aceasta nu doar impulsionează cererea pe termen scurt ci şi oferă ingredientele pentru menţinerea competitivităţii lor în contextul provocărilor globale”, a adăugat Lagarde. Ea a reafirmat că BCE îşi va aduce contribuţia în acest demers prin „continuarea susţinerii economiei şi va răspunde la viitoarele riscuri” iar în acelaşi timp va monitoriza efectele secundare ale politicii sale monetare.

Spre deosebire însă de predecesorul său, Lagarde nu a discutat despre politica monetară a BCE. În mod frecvent, Mario Draghi profita de conferinţele importante pentru a face aluzii în discursul său cu privire la viitoarele decizii ale BCE. Aceste aluzii au nemulţumit unele din statele mai conservatoare din zona euro, precum Germania şi Olanda.

Te-ar mai putea interesa și
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, pentru a include programele de subvenţii ale UE, precum şi cele din......
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...