Premier: Până luni vom avea scenariile şi formulele cu privire la creşterea salariului minim

Premierul Ludovic Orban a declarat că până luni Guvernul va avea finalizate scenariile şi formulele care stau la baza propunerilor privind creşterea salariului minim, după care vor fi declanşate negocierile cu partenerii sociali.
Economica.net - vin, 22 nov. 2019, 09:47
Premier: Până luni vom avea scenariile şi formulele cu privire la creşterea salariului minim

„Nu pot să vă dau această lămurire (dacă salariul minim va fi majorat cu 7,2% – n.r.) pentru că declanşăm negocierile cu partenerii sociali, aşteptăm punctele de vedere ale partenerilor sociali. În ceea ce ne priveşte pe noi, până luni vom avea scenariile şi formulele care stau la baza propunerilor pe care le formulăm, care se bazează pe realităţi economice, pe indicatori economici obiectivi. Evident, vom vedea în dezbaterile pe care le avem cu societatea civilă, cu patronatele, cu sindicatele, care va fi rezultatul, ce argumente au şi ei privitor la salariul minim pe economie şi vom ajunge la un rezultat, aşa cum ne-am propus, cât mai aproape de 30 noiembrie, adică până la finalul lunii noiembrie am vrea să ajungem la un rezultat pentru ca mediul de afaceri şi angajaţii să ştie foarte clar care va fi salariul minim brut în 2020”, a spus vineri Orban, întrebat dacă salariul minim va fi majorat cu 7,2%, aşa cum anunţase el anterior.

Şeful Executivului a verificat vineri stadiul lucrărilor de realizare a Magistralei 5 de Metrou, secţiunea Râul Doamnei-Eroilor, împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi cu şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Aceştia au vizitat staţia de metrou Râul Doamnei şi s-au deplasat prin tunel la staţia Brâncuşi.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...