Acţiunile UniCredit cresc după confirmarea discuţiilor privind societatea sa mixtă din Turcia

Acţiunile UniCredit au deschis în creştere luni cu 2,1%, după ce grupul bancar italian a confirmat că poartă negocieri cu Koc Holding în legătură cu viitorul societăţii lor mixte din Turcia, Koc Financial Services, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 25 nov. 2019, 09:41
Acţiunile UniCredit cresc după confirmarea discuţiilor privind societatea sa mixtă din Turcia

UniCredit, împreună cu Koc Holding, a cumpărat o participaţie la Yapi Kredi Bank şi în prezent fiecare dintre cei doi parteneri deţine aproximativ jumătate din pachetul de 82% din acţiunile băncii turceşti prin intermediul unei societăţi mixte, Koc Financial Services.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul declaraseră pentru Reuters că UniCredit ar fi încheiat un acord privind reducerea expunerii la banca turcească Yapi Kredi, o mişcare văzută ca un prim pas al grupului italian de a se retrage complet din Turcia.

Ca parte a planului, UniCredit va vinde partenerului său Koc Holding participaţia sa de 50% la Koc Financial Services, susţin sursele. Acestea au adăugat că UniCredit ar fi demarat în cursul acestui an discuţiile cu Koc Holding pentru renunţarea la societatea mixtă, deschizând astfel calea unei posibile vânzări a Yapi Kredi.

Luni, UniCredit a anunţat că nu a ajuns la un acord final cu Koc Group şi va transmite pieţelor informaţii actualizate când şi dacă va fi momentul adecvat.

De asemenea, grupul turc Koc Holding a informat luni că încă nu s-a luat nicio decizie de către Consiliul său de Administraţie privind structura acţionariatului Yapi Kredi Bank.

Yapi este a treia mare bancă din Turcia, cu o capitalizare de piaţă de 3,7 miliarde de dolari.

UniCredit, cu o capitalizare de piaţă de 27,7 miliarde de dolari, ar putea anunţa detaliile tranzacţiei la prezentarea noii strategii, în 3 decembrie, adaugă sursele.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...