Obligaţi să păstreze LINIŞTEA lângă PORCI şi să nu îi ţină în întuneric

În vecinătatea porcilor din ferme vor fi interzise zgomotele puternice, bruşte sau constante, în zona lor de odihnă trebuie să se evite curenţii de aer şi, în plus, fermierii vor fi obligaţi să le asigure o luminozitate de cel puţin 40 de lucşi opt ore pe zi, potrivit unui proiect de ordin al ANSVSA.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 13:12

Potrivit unui proiect de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de monitorizare a standardelor de microclimat pentru porcinele din exploataţiile comerciale, în timpul verii, umiditatea relativă în spaţiul de creştere a porcilor va fi mărită artificial cu ajutorul pulverizatoarelor amplasate pe plafon, iar nivelul noxelor din adăpost nu trebuie să depăşească 15 mg/m3, relatează Mediafax.

Proiectul de act normativ prevede şi că în zona în care porcii „sunt cazaţi permanent” trebuie să se evite zgomotele mai puternice de 85 de decibeli. Fermierii vor fi obligaţi şi să evite zgomotele constante sau bruşte în vecinătatea animalelor.

În adăposturile pentru porcine volumul de aer circulant trebuie să se încadreze în anumite intervale, în funcţie de vârsta porcului şi de anotimp, iar în zona de odihnă a animalelor nu trebuie să existe curenţi de aer.

În plus, instalaţiile de adăpare şi hrănire trebuie să fie proiectate, construite şi amplasate astfel încât să fie reduse la minimum riscul de contaminare a apei şi „efectele dăunatoare ale competiţiei dintre animale”.

O altă prevedere din proiectul de act normativ spune că niciun animal nu trebuie să fie adăpat într-un mod care să îi producă „suferinţe inutile” sau vătămări.

Respectarea măsurilor va fi verificată de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...