Decizia Departamentului american al Comerţului de a îmbunătăţi cu 0,2 puncte procentuale primele estimări i-a surprins pe analişti, care în medie mizau pe o creştere de 1,9% în trimestrul al treilea, după un avans de 2% în trimestrul al doilea şi unul de 3,1% în primul trimestru al acestui an.
„Aceste cifre arată că economia nu este pe cale să cadă în prăpastie. Însă încetinirea mondială a sectorului industrial, persistenţa incertitudinilor comerciale şi ritmul slab de creştere a veniturilor arată o încetinire a activităţii în lunile următoare”, a comentat Gregory Daco, analist la Oxford Economics.
Totalul bunurilor şi serviciilor produse în SUA în trimestrul al treilea s-a ridicat la 21.542 miliarde dolari.
Departamentul american al Comerţului a precizat că revizuirea se datorează în principal investiţiilor companiilor care au fost mai bune decât se estima iniţial. Conform primei estimări, aceste investiţii au scăzut cu 3% din cauza tensiunilor comerciale care amână deciziile de investiţii, însă potrivit datelor revizuite publicate miercuri aceste investiţii au scăzut doar cu 2,7%.
În plus, consumul, motorul tradiţional al economiei americane în condiţiile în care este responsabil pentru 70% din PIB, a înregistrat o creştere de 2,9%, graţie unui avans solid (8,3%) al cheltuielilor pentru bunuri de folosinţă îndelungată.
Noile estimări privind PIB-ul în trimestrul al treilea sunt similare cu optimismul afişat de preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, care luni a apreciat că starea economiei americane este în general una bună, adăugând că cea mai lungă perioadă de creştere înregistrată de economia SUA, care durează deja de 11 ani, este pe cale să se prelungească.
Până la finele celui de-al treilea trimestru, Fed a redus de două ori costul creditului, pentru ca în luna octombrie să adopte o nouă reducere cu un sfert de punct procentual.
Având în vedere ritmul bun de creştere înregistrat de economia SUA, analiştii estimează că, cel mai probabil, Fed va lua o pauză cu reducerile de dobândă la următoarea reuniune de politică monetară din 10-11 decembrie.