Cantitatea de plastic utilizată în supermarketurile britanice a depăşit 900.000 de tone în 2018, în ciuda angajamentelor luate de retaileri

Cantitatea articolelor din plastic de unică folosinţă din supermarketuri a depăşit 900.000 de tone în Marea Britanie, în ciuda angajamentelor publice ale retailerilor de a reduce ambalajele de acest tip, potrivit unui raport întocmit de Greenpeace şi Agenţia pentru Investigaţii de Mediu (EIA), informează Press Association.
Economica.net - joi, 28 nov. 2019, 17:03
Cantitatea de plastic utilizată în supermarketurile britanice a depăşit 900.000 de tone în 2018, în ciuda angajamentelor luate de retaileri

În cazul a şapte din 10 supermarketuri din Regatul Unit al Marii Britanii, cantitatea de plastic folosită a crescut, Waitrose, Tesco şi Sainsbury’s fiind singurele magazine care au înregistrat scăderi, însă acestea au fost „nesemnificative”.

Marile lanţuri de supermarketuri britanice au fost clasificate în funcţie de angajamentele pe care şi le-au luat pentru reducerea plasticului de unică folosinţă, eliminarea ambalajelor non-reciclabile, felul în care se aprovizionează şi transparenţă în raportarea datelor. Pe primul loc s-a situat Waitrose, urmat de Morrisons şi Sainsbury’s. Pe ultimele trei locuri s-au clasat Lidl, Asda şi Aldi.

În ansamblu, cantitatea totală de ambalaje din plastic folosite de primele zece cele mai mari supermarketuri din Regatul Unit a crescut de la o valoare estimată la 886.000 tone în 2017 la 903.000 de tone în 2018.

Creşterea este determinată de vânzările produselor de marcă, ambalajele din plastic asociate cu aceste obiecte înregistrând o creştere de aproape 20.000 de tone, se mai precizează în raport.

Greenpeace şi EIA îndeamnă supermarketurile să depună eforturi pentru eliminarea utilizării totale a plasticului de unică folosinţă oferind produse fără ambalaj sau prin trecerea la alternative refolosibile şi reîncărcabile, avertizând contra unor ”false soluţii” precum înlocuirea plasticului cu cartonul sau folosirea unui plastic mai subţire, metode considerate ”inacceptabile”.

„Este şocant să constatăm că, în ciuda unei conştientizări fără precedent a crizei poluării, în realitate, cantitatea de plastic de unică folosinţă folosit de cele mai mari supermarketuri din Marea Britanie a crescut în ultimul an”, a precizat Juliet Phillips, specialistă în domeniul protecţiei oceanelor în cadrul EIA.

„Trebuie să intervenim la rădăcinile culturii risipei în care trăim prin schimbări sistemice, nu schimbări materiale – înlocuirea unui material de unică folosinţă cu un altul nu este o soluţie”, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...