Google este reclamată din nou la UE de site-urile de comparare a preţurilor cumpărăturilor

Un număr de 41 de servicii de comparare a preţurilor cumpărăturilor au cerut joi autorităţilor Uniunii Europene din domeniul concurenţei să ia măsuri împotriva Google, divizie a grupului Alphabet, pentru că nu respectă un ordin din 2017, care îi cere să ofere condiţii egale companiilor concurente, ceea ce le pune în pericol existenţa, transmite Reuters, potrivit News.ro. 
Economica.net - joi, 28 nov. 2019, 18:06
Google este reclamată din nou la UE de site-urile de comparare a preţurilor cumpărăturilor

Este pentru prima oară când un grup atât de mare de companii s-a format pentru a cere comisarului pentru Concurenţă al UE Margrethe Vestager să ia noi măsuri împotriva Google.

Companiile afirmă, într-o scrisoare adresată lui Vestager, că Google, cel mai popular motor de căutare pe internet din lume, nu respectă un ordin din 2017 de a opri favorizarea propriului serviciu de comparare a preţurilor. Google a fost amendată lamomentul respectiv cu 2,4 miliarde de euro.

Semnatarii scrisorii provin din 21 de state membre, între aceştia aflându-se Idealo, al doilea mare serviciu de comparare a preţurilor produselor din Europa, parte a grupului Axel Springer, liderul polonez Ceneo, compania britanică Kelkoo, şi Foundem şi Heureka din Cehia.

”Vă abordăm pentru că firme ca ale noastre sunt puse în pericol de Google, care evită respectarea legii”, au arătat companiile în scrisoare.

Companiile afirmă că propunerea Google de a permite concurenţei să liciteze pentru spaţiu de publicitate în partea superioară a paginii de căutare nu a condus la creşterea traficului pe site-urile lor.

”Drept rezultat, tot mai multe servicii de comparare a preţurilor cumpărăturilor vor fi obligate de Google să iasă de pe piaţă”, afirmă companiile.

Scrisoarea nu menţionează şi ce remedii specifice ar trebuie aplicate.

Aproximativ 600 de companii participă în prezent la licitaţii pentru spaţiu de publicitate pe pagina căutărilor, a declarat în această săptămână Oliver Bethell, director pentru concurenţă la Google, în timpul unei conferinţe, citând acest fapt drept dovadă a creşterii concurenţei.

“Deoarece Google afişează serviciul său de comparare a preţurilor cumpărăturilor mai favorabil decât celelalte servicii concurente, abuzul identificat nu a fost oprit niciodată”, afirmă companiile în scrisoare.

La începutul acestei luni, Vestager şi-a exprimat îngrijorarea faţă de lipsa unui trafic semnificativ pe site-urile care concurează Google.

Te-ar mai putea interesa și
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. de la "BB minus" la "BB", perspectiva atribuită fiind stabilă, se arată......
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...