Statul cumpără acţiuni ale companiilor energetice listate pe Bursă: achiziţii de 2-3 milioane de euro doar luna aceasta

SAPE începe să-și pună în practică strategia anunțată anul trecut: începe să cumpere acțiuni ale companiilor energetice listate la BVB.
Mihai Nicuţ - mar, 03 dec. 2019, 11:12
Statul cumpără acţiuni ale companiilor energetice listate pe Bursă: achiziţii de 2-3 milioane de euro doar luna aceasta

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A. (SAPE) va achiziționa până la finalul acestui an acțiuni ale companiilor energetice cotate la Bursa de Valori București în valoare de aproximativ 2-3 milioane de euro, a declarat președintele Directoratului SAPE, Bogdan Stănescu.

SAPE va finanța această operațiune atât din surse proprii, din dividendele pe care le încasează de companiile la care este acționar, cât și din resurse atrase de pe piața financiară.

Achizițiile de acțiuni de pe piața românească de capital se vor extinde, întrucât societatea are un buget de 20 de milioane de euro care vor fi folosiți exclusive în acest scop în următorii trei ani, a mai declarat Stănescu.

SAPE va face achizițiile prin intermediul mai multor brokeri, nu doar al unuia singur, pentru a nu apărea suspiciuni de manipulare a pieței.

Stănescu a mai declarat că achizițiile vor viza doar companii din sectorul energiei.

La BVB sunt listate un 10 companii energetice, grupate în indicele BET-NG. Şase dintre acestea sunt controlate de stat (Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Conpet şi Oil Terminal), iar la alte trei statul este acționar minoritar: OMV Petrom, Electrica SA şi Rompetrol Rafinare.

AGA SAPE a abrobat, în principiu, încă din 2018, participarea SAPE într-o serie de investiții în sectorul energetic. La nivelul companiei se aflau la acel moment în analiză mai multe potențiale proiecte, care vizează atât investiții greenfield, cât și achiziția de participații la companii active în sectorul energetic.

SAPE este companie controlată 100% de statul roman, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...