Leul se va deprecia până la un curs de 4,85 lei/euro, în 2020 – analiză Reuters

Monedele statelor din Europa Centrală vor avea dificultăţi în a se aprecia în cursul anului următor, coroana cehă urmând să fie singura monedă care ar urma să înregistreze un mic câştig, arată rezultatele unui sondaj publicat joi de Reuters. Leul va înregistra o depreciere de 1,5%, în 2020, până la un curs de 4,85 lei/euro, au precizat majoritatea analiştilor chestionaţi de Reuters, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 05 dec. 2019, 08:11
Leul se va deprecia până la un curs de 4,85 lei/euro, în 2020 - analiză Reuters

Încetinirea ritmului de creştere este un factor important care afectează monedele din regiune, lovite, în cursul acestui an, de creşterea riscurilor globale, precum tensiunile comerciale dintre SUA şi China sau modul neclar în care se va face ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Chiar dacă până acum economiile din Europa Centrală au rezistat destul de bine la încetinirea economiei mondiale, în ultima perioadă au început să iasă în evidenţă efectele încetinirii în rândul partenerilor comerciali occidentali, în special în cazul Germaniei, motorul economiei europene.

Majoritatea analiştilor intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca leul românesc să se deprecieze cu 1,5% anul viitor ajungând la un curs de schimb 4,85 lei pentru un euro, din cauza îngrijorărilor cu privire la deficitul bugetar şi cel al balanţei comerciale.

O altă monedă din regiune care ar urma să se deprecieze este forintul ungar, analiştii intervievaţi de Reuters mizând pe o depreciere de 1,1%, până la un curs de schimb de 335 forinţi pentru un euro în următoarele 12 luni. „Credem că politica monetară a Băncii Centrale a Ungariei este mult prea relaxată având în vedere tendinţa de deteriorare a contului curent”, a declarat analistul ING, Petr Krpata.

Forintul polonez, cea mai lichidă monedă din regiune, ar urma să se deprecieze şi el cu 0,5%, până la un curs de 4,30 zloţi pentru un euro, potrivit analiştilor intervievaţi de Reuters. Un motiv de prudenţă pentru moneda poloneză are legătură cu soarta creditelor ipotecare în franci elveţieni şi impactul lor asupra sectorului bancar. Zlotul polonez s-a depreciat săptămâna trecută după ce Curtea Supremă de Justiţie din Polonia a dat un verdict care în opinia investitorilor creşte riscurile ca împrumuturile ipotecare în franci să fie convertite în moneda locală în condiţii nefavorabile pentru bănci.

Analiştii sunt de părere că singura excepţie de la această tendinţă este coroana cehă, prognozată să se aprecieze cu 0,5% în următoarele 12 luni, până la 25,43 coroane pentru un euro. Banca Naţională a Cehiei rămâne una din puţinele bănci centrale din Europa care dezbate dacă trebuie să majoreze dobânzile pentru a contracara presiunile inflaţioniste.

Te-ar mai putea interesa și
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului......
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...