Operatorul de spaţii flexibile Regus s-a extins în Sun Business Center

Operatorul de spații flexibile Regus a deschis cel de-al 12-lea centru, în proiectul Sun Business Center, aflat în incinta centrului comercial Sun Plaza. Decizia Regus vine în întâmpinarea cererii de spații flexibile pe care companiile din jumătatea nordică a orașului o manifestă, pentru a oferi o alternativă angajaților care locuiesc în zona de sud, ponderea lor fiind estimată la 50% din totalul personalului.  
Economica.net - joi, 05 dec. 2019, 09:00
Operatorul de spaţii flexibile Regus s-a extins în Sun Business Center

Tranzacția a fost intermediată de consultantul imobiliar CBRE.

Noul centru de birouri flexibile inaugurat de Regus în Sun Plaza ocupă o suprafață de 1.050 de metri pătrați și a fost deschis publicului în luna mai a acestui an, oferind atât  birouri individuale cu lumină naturală, cât și un extins spațiu de coworking. Sun Regus Center se adresează companiilor cu sediul în nordul Bucureștiului, care vor să ofere o alternativă de lucru pentru angajații care locuiesc în sud, precum și companiilor mici și mijlocii cu birouri în zona de sud, aflate în căutarea unui spațiu de birouri de calitate superioară.

„La aproape șase luni de la inaugurare, ne bucurăm să vedem că Sun Regus Center atrage atât companii din zona de nord, precum și businessuri din vecinătatea proiectului. Avem clienți a căror activitate necesită prezența în sud și care așteptau un spațiu modern de clasa A, cu servicii incluse, în această parte a orașului. De la deschidere, ne-au trecut deja pragul companii din domenii diverse, precum IT&C, producție, turism, retail și e-commerce”, a declarat Ramona Predescu (Iacob), Country Manager IWG (International Workspace Group), companie care deține brandul Regus.

IWG a intrat pe piața locală în anul 1999, cu marca Regus, un pionier pe această nișă, iar în 2018 a lansat în România și Spaces, ambele fiind branduri de spații de lucru flexibile, gândite pentru a mări productivitatea și creativitatea, dedicate companiilor și start-up-urilor. CBRE și IWG au derulat împreună până acum șapte proiecte de închiriere de noi spații pentru Regus și Spaces, cu o suprafață totală de peste 15.000  de metri pătrați, care pot acomoda circa 1.500 posturi de lucru.

„În ultimul an, am observat un interes ridicat pentru birourile flexibile aflate în zona de sud a Bucureștiului. Discutăm cu mai multe companii care au sediul în nordul orașului, dar țin cont de faptul că peste 50% dintre angajați locuiesc în jumătatea sudică și încearcă să le ofere mai multe opțiuni pentru spațiile de lucru”, a afirmat Vlad Damian, Head of Advisory & Transaction Services, Investor Leasing, CBRE România.

Noul centru Regus beneficiază de imediata apropiere a magazinelor și serviciilor din Sun Plaza, având totodată acces direct din centrul comercial către magistrala de metrou M2, care leagă rapid Sun Plaza de huburile de birouri din Piața Victoriei, Aurel Vlaicu și Pipera, precum și de marile universități din zonele Piața Romană și Universitate.

Piața spațiilor flexibile și de coworking din București s-a extins rapid în ultimii ani, astfel încât avem peste 40 de spații care ocupă o suprafață totală de circa 70.000 de metri pătrați, conform datelor CBRE Research.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...