Ministrul Turismului: PPDD nu va face parte din Mişcarea Populară

"Partidul lui Dan Diaconescu nu va face parte din Mişcarea Populară", a anunţat, la Braşov, ministrul Turismului, Cristian Petrescu, scrie gandul.info. "Părerea mea e că pentru locale va exista în toate judeţele Mişcarea Populară, ca denumire, dar cu componenţă nu neapărat aceeaşi, urmând ca pentru toamnă să se continue discuţiile", a spus Petrescu.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 15:25

„Ştiu că există discuţii deocamdată pentru alianţe electorale pe plan local, pentru alegerile locale, sunt mai multe partide care pot să adere la această mişcare. Dar nu şi PP-DD, eu unul nu ştiu de PP-DD în aceste discuţii. Era vorba de alte partide, pentru că sunt judeţe în care cu unii te înţelegi mai bine, cu alţii nu, sunt judeţe în care poate nu e oportun să te aliezi cu un partid sau altul. Important este, atâta timp cât s-a creat un pol de stânga, să se creeze şi un pol de dreapta, tocmai pentru a compensa această unire a celor care sunt de stânga şi să ne unim şi noi, cei care suntem de dreapta, iar cetăţenii să aleagă care dintre noi crede că este mai bun”, a declarat ministrul.

El a precizat că nu face parte din „acel grup de iniţiativă-negociere, cum s-ar putea spune” dar că, din câte ştie, la nivelul fiecărui judeţ ar putea fi discuţii pe partide diferite, ceea ce „nu înseamnă că vor fi aceleaşi în toate judeţele”.

„Părerea mea e că pentru locale va exista în toate judeţele Mişcarea Populară, ca denumire, dar cu componenţă nu neapărat aceeaşi, urmând ca pentru toamnă să se continue discuţiile”, a creionat ministrul Petrescu modul în care va fi alcătuită Mişcarea Populară, în perspectiva alegerilor locale şi a celor parlamentare.

Întrebat de Gândul dacă „discuţiile pentru toamnă” vor avea loc sub supravegherea şi diriguirea nemijlocite ale preşedintelui Băsescu, succesorul Ulenei Udrea la conducerea MDRT ne-a replicat: „Din moment ce PDL-ul colaborează foarte bine cu preşedintele Băsescu şi e principalul promotor al acestui pol de dreapta, nu văd de ce nu!”

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură ...
Update: Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică ...