Tinerii pensionari din Poliţie, care iau şi pensie, şi salariu la stat, vizaţi de proiectul prin care Guvernul interzice cumulul acestor venituri

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică dimineaţa, că nu e normal ca persoane care s-au pensionat şi încasează pensie să beneficieze şi de un venit din sectorul public, scrie Agerpres. Este vorba despre foarte mulţi care s-au pensionat la 40 şi ceva de ani din Poliţie, sau din alte structuri, şi care, după ce s-au pensionat şi au dobândit nişte pensii, multe dintre ele peste media pensiilor, mai cumulează şi venituri în sectorul public, spune Orban. 
Economica.net - Dum, 08 dec. 2019, 07:38
Tinerii pensionari din Poliţie, care iau şi pensie, şi salariu la stat, vizaţi de proiectul prin care Guvernul interzice cumulul acestor venituri

„Sunt de acord cu interzicerea cumulului salariului cu pensia. Nu e normal ca persoane care s-au pensionat şi beneficiază de pensie să beneficieze şi de un venit în sectorul public, vreau să fim foarte clari, aici este vorba de a nu permite ca cineva care s-a pensionat, şi este vorba de foarte mulţi care s-au pensionat la 40 şi ceva de ani din Poliţie, sau din alte structuri, şi care, după ce s-au pensionat şi au dobândit nişte pensii, multe dintre ele peste media pensiilor, mai cumulează şi venituri în sectorul public. Aici este vorba de a nu permite ca persoane care s-au pensionat să poată să cumuleze simultan pensia cu un venit din sistemul public. Dacă vor să lucreze în privat, nu avem absolut niciun fel de problemă, de asemenea, dacă vor să îşi continue activitatea, nici în privinţa acestei chestiuni nu avem nicio problemă, cu o singură condiţie, să aleagă venitul dobândit din salariu, dacă vor să lucreze”, a spus premierul, întrebat dacă este de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, scrie Agerpres.

Orban a menţionat că s-a perpetuat acest sistem care, din punctul său de vedere, nu e normal.

„Eu cred că administraţia are nevoie de o modernizare, administraţia are nevoie de oameni proaspeţi, cu o altă viziune, care să fie şcoliţi în sensul administraţiei care se face la nivel european, în secolul 21 şi, de asemenea, cred că o persoană care lucrează în serviciul public şi în administraţia publică trebuie să primească un venit din activitatea pe care o desfăşoară”, a afirmat el.

Premierul a participat, duminică dimineaţă, la festivitatea de preluare a mandatului de către noul prefect al judeţului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...