Mugur Isărescu – un celebru exemplu de cumul al pensiei cu salariul

Unul dintre exemplele celebre de cumul al veniturilor din salarii cu pensia este chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu mențiunea că banca centrală este o instituție independentă, care trăiește din veniturile proprii și nu este alimentată de la buget. Mugur Isărescu a încasat în 2018 venituri din pensii de 136.224 lei și din salarii de 806.333 lei, fără ca pensia guvernatorului să fi fost încadrată vreodată ca pensie specială. În plus, păstrarea sa în activitate și prelungirea cu încă două mandate de guvernator a fost solicitată de reprezentanții întregului spectru politic.
Economica.net - lun, 09 dec. 2019, 19:35
Mugur Isărescu - un celebru exemplu de cumul al pensiei cu salariul

Premierul Ludovic Orban atinge mai multe puncte sensibile cu declarațiile sale privind interzicerea cumulării salariului de la stat cu pensia.

Potrivit declarației de avere depuse de guvernatorul BNR după preluarea noului mandat în octombrie 2019, veniturile din pensie încasate de acesta în 2018 au fost de 136.224 lei, adică 11.352 de lei pensia lunară, în creștere față de pensia încasată în 2017, care a avut în medie nivelul de 9.300 de lei pe lună.

Ca orice pensie din România la ora actuală, ea este virată de stat, dar nu este o pensie specială, ci este primită în urma contribuției Guvernatorului BNR.

Isărescu a ieşit teoretic la pensie în 2014, când a împlinit 65 de ani, dar nu și-a depus dosarul de pensie. Potrivit declaraţiilor de avere, Isărescu şi-a făcut actele de pensie şi a început s-o primească abia din septembrie 2017.

„Am zis că aşa e frumos, să nu iau şi pensie, şi salariu de la Banca Naţională” „Am început activitatea în 1971 şi nu cred că s-ar aduna o lună dacă aş pune cap la cap toate concediile medicale. Banca Naţională oferă o anumită sumă – nu-mi cereţi să o definesc, pentru că orice termen se speculează – angajaţilor care împlinesc vârsta de pensionare. Eu nu am luat şi pensia, pentru că am zis că aşa e frumos, să nu iau şi pensie, şi salariu de la Banca Naţională”, a spus Mugur Isărescu într-o conferinţă. „Dacă o să tot insistaţi pe tema asta, probabil că la un moment dat o să-mi depun dosarul şi o să mă pensionez”, a mai spus guvernatorul BNR.

Multe dintre persoanele care au rămas în activitate după îndeplinirea vârstei de pensionare au făcut acest lucru tocmai datorită experienței acumulate și faptului că au fost greu de înlocuit.

Premierul Orban ar dori să interzică această practică a cumulării pensiei cu salariul de la stat.

„Sunt de acord cu interzicerea cumulului salariului cu pensia. Nu e normal ca persoane care s-au pensionat şi beneficiază de pensie să beneficieze şi de un venit în sectorul public, vreau să fim foarte clari, aici este vorba de a nu permite ca cineva care s-a pensionat, şi este vorba de foarte mulţi care s-au pensionat la 40 şi ceva de ani din Poliţie, sau din alte structuri, şi care, după ce s-au pensionat şi au dobândit nişte pensii, multe dintre ele peste media pensiilor, mai cumulează şi venituri în sectorul public. Aici este vorba de a nu permite ca persoane care s-au pensionat să poată să cumuleze simultan pensia cu un venit din sistemul public. Dacă vor să lucreze în privat, nu avem absolut niciun fel de problemă, de asemenea, dacă vor să îşi continue activitatea, nici în privinţa acestei chestiuni nu avem nicio problemă, cu o singură condiţie, să aleagă venitul dobândit din salariu, dacă vor să lucreze”, a spus premierul Ludovic Orban, întrebat dacă este de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, scrie Agerpres.

Referirea premierului vizează în principal angajații din Armată și Ministerul de Interne unde legea permite pensionarea cadrelor de la 40 – 45 de ani, cadre care apoi se reangajează în acealeași unități sau tot în sistemul de stat. 

Pe de altă parte, s-a constatat fenomenul potrivit căruia, nu doar în aceste instituțiii, dar și în alte domenii, pensionarii care au lucrat la stat sunt imediat reangajați în aceleași compartimente, primind simultan două venituri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...