Majorarea pensiilor va duce deficitul bugetar al României peste limita UE (Reuters)

Noul Guvern de la Bucureşti a decis să meargă înainte cu cea mai mare majorare a pensiilor din ultimele trei decenii în cadrul bugetului pe 2020, în pofida îngrijorărilor crescute că România va depăşi limitele de deficit bugetar impuse de Uniunea Europeană, riscând să fie retrogradată de marile agenţii de rating, informează Reuters.
Economica.net - joi, 12 dec. 2019, 18:09
Majorarea pensiilor va duce deficitul bugetar al României peste limita UE (Reuters)

În condiţiile în care anul viitor vor avea loc alegeri, Guvernul liberal instalat luna trecută a decis să respecte legea promovată de precedentul Guvern social-democrat care prevede majorarea pensiilor cu 40%, adăugând că va îmbunătăţi colectarea taxelor şi va reduce cheltuielile publice pentru a evita umflarea deficitului.

Guvernul de la Bucureşti a promis că anul viitor va reduce deficitul bugetar până la 3,6% din PIB, de la 4,4% din PIB în 2019, iar economiştii vor urmări cu atenţie proiectul de buget pe 2020 pentru a vedea dacă cifrele se corelează.

„Este clar că o majorare a pensiilor de asemenea magnitudine nu se potriveşte cu actualele date economice. Legea pensiilor este cea mai serioasă problemă internă cu care se confruntă economia românească”, susţine economistul Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru. Acesta şi alţi economişti estimează că o majorare a pensiilor cu 40% va costa aproximativ 1% din PIB în ultimul trimestru al anului următor, urmând a creşte la 2,7% din PIB pentru întregul an 2021.

Comisia Europeană estimează că deficitul bugetar al României va ajunge la 6,1% din PIB în 2021, dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare. Este vorba de o cifră dublă faţă de limita de 3% din PIB cerută de UE, riscând să declanşeze o procedură de deficit excesiv, ceea ce ar majora costurile cu împrumuturile pentru România şi ar pune noi presiuni asupra leului.

Premierul Ludovic Orban a reiterat joi că Guvernul va pune în aplicare lege pensiilor dar le-a cerut parlamentarilor să se abţină să mai adopte noi cheltuieli. „Suntem într-o situaţie dificilă. Bugetul României pe 2020 nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară”, a spus Orban.

Toate cele trei mari agenţii de rating acordă României cel mai redus calificativ din zona investment grade, recomandat pentru investiţii, ceea ce înseamnă că orice retrogradare ar duce ratingul suveran al României în categoria junk. Miercuri, S&P Global Ratings a anunţat că a revizuit perspectiva asociată ratingului României, de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că este posibil să reducă ratingul de ţară „BBB minus” dacă deficitul nu va fi ţinut sub control.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a spus că estimarea Comisiei Europene privind deficitul bugetar de 6,1% pentru 2021 nu poate fi luată în discuţie pentru că este mai mult decât un pericol. „Asemenea deficit nu poate să fie luat în discuţie. Nu cred că putem să discutăm în mod serios despre un asemenea deficit pentru că de regulă nu te iartă pieţele şi noi avem o finanţare majoră şi pe piaţa internă şi pe piaţa externă. Ştim că trebuie făcut ceva”, a afirmat Mugur Isărescu.

Majorarea pensiilor care ar urma să intre în vigoare în septembrie 2020 va face România vulnerabilă în următorii ani, în contextul în care aproximativ două milioane de români, sau 10% din populaţia ţării, ar urma să ajungă la vârsta de pensionare după 2030.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...