Acordul comercial dintre SUA şi China este „finalizat în totalitate” şi va dubla exporturile americane – Lighthizer

Prima fază a acordului comercial dintre Statele Unite şi China aproape va dubla exporturile americane pe piaţa chineză, în următorii doi ani, şi este ”finalizat în totalitate”, chiar dacă mai este nevoie de traducere şi de revizuiri ale textului, a declarat duminică reprezentantul pentru Comerţ Robert Lighthizer, transmite Reuters citat de News.ro.
Economica.net - lun, 16 dec. 2019, 06:50
Acordul comercial dintre SUA şi China este

Lighthizer a afirmat la emisiunea “Face the Nation” de la CBS că vor avea loc nişte ”ajustări” de rutină ale textului, dar că acesta este ”finalizat în totalitate”.

Oficialul a spus că data şi locul în care va fi semnat acordul de către oficiali americani şi chinezi urmează să fie stabilit.

Acordul, anunţat vineri, după mai mult de doi ani şi jumătate de negocieri între Washington şi Beijing, va reduce unele tarife americane impuse importurilor de produse chineze, în schimbul achiziţiilor chineze mai mari de produse agricole, produse manufacturate şi de energie din Statele Unite, acestea urmând să crească cu circa 200 de miliarde de dolari pe parcursul următorilor doi ani. Citeşte mai departe pe News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...