Romgaz cere ca în legislația energetică să apară funcția de „black start”, pe care o poate asigura viitoarea centrală de la Iernut

Producătorul de gaze, care de anul viitor va opera centrala electrică în ciclu combinat de la Iernut solicită ANRE o adaptare a definiției serviciului de sistem și introducerea funcției de "black start", prin care sistemul energetic să poată reveni la normal în caz de blackout.
Mihai Nicuţ - lun, 16 dec. 2019, 10:49
Romgaz cere ca în legislația energetică să apară funcția de

Solicitarea apare într-o notă pe care Romgaz a trimis-o ANRE referitoare la modificările pe care care fiecare actor din piață le solicită pentru adaptarea unui ordin, aflat încă la stadiul de proiect, prin care se va decide cum se sa implementa și la noi celebrul regulament 943, de funcționare a pieței de electricitate în UE. O dezbatere publică pe marginea acestor modificări va avea loc mâine, 17 decembrie.

Serviciul de sistem este „orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor”

Observaţia Romgaz este că „în această definitie să fie remarcat ca serviciu de sistem reglajul primar şi funcţia de „black start””.

Iată fundamentarea companiei:
„Reglajul primar este prima funcţie a grupurilor generatoare care intervine în cateva secunde pentru limitarea abaterilor de frecventa fată de un anumit consemn a sistemelor interconectate. Această funcţie se traduce prin încăracarea sau descărcarea automată a grupurilor generatoare la abateri de frecventă şi care se materializeaza la producator prin dezechilibre ale energiei electrice şi ale combustibilului primar de la notificare, aceste costuri fiind suportate în totalitate de producător.

Funcţia de „black start” reprezinta capacitatea unor grupuri generatoare de a porni fără sursa de energie electrică din exterior, scopul fiind de revenire a SEN la o stare de funcţionare normală dupa un colaps al acestuia (căderea totală sau parţială a SEN, a se vedea situaţia din 10 mai 1977).

Precizăm că această funcţie este obligatore în viziunea normelor Europene şi va fi îndeplinită de grupurile în ciclu combinat ce urmează a se pune în funcţiune la SPEE Iernut”.

Ce s-a întâmplat în 1977

De la jumătatea deceniului trecut şi până acum, în România a avut loc o singură pană generalizată de curent, în 1977, dar nu în 4 martie, când a fost cutremurul, ci mai târziu, şi din cauza unei erori umane.

„Din 1947 şi până în prezent, România a avut un singur moment în care sistemul energetic a picat în totalitate. Pe data de 10 mai 1977, timp de aproape 4-5 ore sistemul energetic nu a mai funcţionat şi totul s-a întâmplat pentru că nimeni nu a luat în calcul avertizările specialiştilor. Pagubele înregistrate au fost de 4 ori mai mari faţă de cele produse de cutremurul din martie 1977. Totul a fost afectat. Au murit animale în ferme, oameni. Repornirea sistemului s-a făcut din termocentrala Doiceşti, despre care lumea a ajuns să spună acum că este cea mai proastă unitate”, declara în 2012, Constantin Ioaniţescu, fost director general al Termoelectrica, cu o experienţă de peste 40 de ani în energie, pentru Ziarul Financiar.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...