„Eu o să am o echipă de la FMI care vine în România în ianuarie să se uite la Codul fiscal, la evaluarea modului în care noi colectăm, să vedem dacă Codul fiscal în România azi este o povară aşa cum este, alambicat, complicat sau poate fi îmbunătăţit. (…) Vor veni şi ne vor da soluţii”, a afirmat Cîţu.
În raportul elaborat de staff-ul FMI după discuţiile cu oficialii români din luna iunie a acestui an, Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomanda autorităţilor române să demareze un proces de consolidare fiscală durabilă, susţinut de măsuri de calitate destinate diminuării deficitului bugetar şi celui comercial, să reevalueze noua Lege a pensiilor şi să îmbunătăţească guvernanţa la companiile de stat.
În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.